Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista scurtă a PDL pentru Senat

Publicat in Adevarul, marți 15 noiembrie 2011 · ·

Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip sunt variantele democrat-liberalilor pentru înlocuirea lui Mircea Geoană. Democrat-liberalii aşteaptă decizia Comitetului Executiv al PSD în cazul actualului preşedinte al Senatului, Mircea Geoană, pentru a-şi pune în aplicare strategia de ocupare a celei de-a doua funcţii în stat.

Potrivit unor surse politice, senatorii PDL mizează pe faptul că Geoană va pierde irevocabil sprijinul partidului, iar funcţia lui de la Senat va deveni vacantă. În acest caz, două sunt variantele luate în calcul de reprezentanţii PDL în Senat. Primul scenariu se referă la numirea vicepreşedintelui Senatului, Petru Filip (PDL) ca interimar în locul lui Geoană, cu posibilitatea ca mandatul său să fie prelungit „până la limpezirea apelor", chiar şi până în sesiunea următoare.

Al doilea plan prevede propunerea imediată a unui înlocuitor care să fie votat în plenul Senatului. Favoriţi pentru a-i lua locul social-democratului sunt Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Petru Filip. Cele mai mari şanse le-ar avea, potrivit senatorilor PDL, Vasile Blaga, care astfel ar reveni în prim-planul politic din conul de umbră în care a intrat imediat după pierderea alegerilor interne din PDL. Blaga a declarat recent că nu este interesat de această funcţie, dar că „se va supune deciziei partidului".

Rezervat s-a arătat şi Radu Berceanu. Numele celor doi au fost anunţate şi de secretarul general al PDL, Ioan Oltean. De cealaltă parte a baricadei, social-democraţii revendică, în continuare, şefia Senatului pentru Titus Corlăţean, pe baza deciziei Curţii Constituţionale care stabileşte că grupul care a obţinut funcţia imediat după alegeri o păstrează pe toată durata mandatului.

Planurile lui Ponta

Liderul PSD Victor Ponta susţine că, în situaţia în care CEx va decide excluderea lui Geoană, acesta va pierde şefia Senatului. „Prac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 4 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 5 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 12 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 7 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°