Cînd se trezi în miez de noapte, o spaimă urîtă puse stăpînire pe sufletul lui. Uşa bucătăriei trosnea de mama focului şi paşi de bocanci loveau cu putere podeaua. Nici măcar nu ştia ce să facă: să strige, să se dea jos din pat, să se ducă pînă acolo… întuneric beznă… lanterna o uitase pe undeva prin curte… lumînările erau prin beci… întrerupătorul era prea departe… Dezveli mai întîi un picior, apoi şi pe celălalt, se tîrî spre marginea patului şi de acolo pînă la uşă. O deschise cu teamă şi o lumină orbitoare îi săgetă obrazul… După ce se obişnui cu lumina, o văzu pe Mariţa, înfăşurată toată într-o broboadă, din care îi atîrnau ici şi acolo colţurile cămăşii de noapte, lovind cu îndîrjire lacătul de la dulapul lui… Ciocanul mare, mult prea mare pentru o astfel de operaţiune, se izbea din cînd în cînd de scîndura uşii şi răbufnea în zgomote de bocanci şi de artilerie grea… Închise uşa şi se tîrî înapoi în pat.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriEra cu Mariţa de vreo şaizeci de ani, trecuseră de toate nunţile: de aur, de argint, de ce-o mai fi fost, acu’ de „ciocan“, îşi zise hîtru, dar loviturile îi readuseră spaima şi spaimele. Dacă se iubiseră, asta fu aşa demult… că nici măcar nu mai făcea parte din trecutul lor. Tot ce ştia era că se urau, se urau pînă la moarte şi dincolo de orice închipuire. Ura totul la ea: cămaşa de noapte de diftină ieftină, ce-i acoperea trupul mic şi stafidit, părul lins şi unsuros, ascuns tot timpul în spatele unei basmale, gîndurile nerostite, geloziile vehemente, braţele alea încrucişate atunci cînd se aşeza la taclale cu Lica, ochii ăia vicleni şi sfidători, chiloţii largi şi înecaţi, aruncaţi mai tot timpul pe gard, la uscat, degetele încovrigate de reumatism, pliurile feţei, nemulţumirile de ani şi ani, creşt