● The Tiger Lillies, Woyzeck, Homebase Records, 2011.
Pe The Tiger Lillies are mai mult sens să-i vezi în concert decît să-i asculţi acasă. Într-o anumită măsură afirmaţia e un truism, indiferent despre ce trupă sau gen muzical vorbim – contactul pe viu cu performanţa artistică are cîteva dimensiuni în plus faţă de audiţia de-acasă. Un amic mai hedonist le compara cu diferenţa între sex şi vizionarea de filme erotice, iar altul mai spiritual vede concertele ca experienţe de comuniune religioasă, comparativ cu lectura privată a Bibliei. În schimb, cu trupe de cabaret gotic precum The Tiger Lillies, diferenţele între concert şi simpla audiţie sînt la un cu totul alt nivel. Înainte să existe industria muzicală capitalistă şi chinuită de piraterie, aşa cum o ştim astăzi, muzicienii îşi construiau reputaţia cu evenimente organizate la drumul mare, nunţi, înmormîntări şi ce alte petreceri se mai nimereau. Genuri precum muzica simfonică şi cea religioasă au încercat să separe muzica de artist, conferind sunetului o viaţă proprie, născută de spirite transcendentale care îl foloseau pe om drept meta-instrument. Modest şi sobru, artistul trebuia să se ferească din calea propriei muzici. De partea opusă, festivalurile vulgului, bodegile, circurile şi casele de toleranţă hedonistă s-au luptat din răsputeri să promoveze happening-ul şi teatralismul actului muzical. Artistul-circar – muzicantul mai degrabă decît muzicianul – devenea actor al propriei opere. Mizanscena, povestea, decorul şi costumele au devenit la fel de importante ca muzica. Unii ar spune că tocmai pentru a-i acoperi lipsurile, însă la unii artişti cele două mi se par inseparabile.
DE ACELASI AUTOR Catehism post-rock Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în zilele noastre, dar sînt totuşi diferenţe între circul muzical ca formă de prezentare/marketin
