Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul din Gold Plaza, pas cu pas

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

La o săptămână după scandalul de la Gold Plaza, în care au fost implicaţi şapte băimăreni, membri ai unor clanuri interlope, „Adevărul" publică primele informaţii conţinute în dosarul procurorilor, cât şi în motivarea magistraţilor privind arestarea bătăuşilor.

„În noaptea de 12/13 noiembrie, în jurul orei 3.00, inculpatul Pătruşel Bogdan, însoţit de inculpatul Stan Florin Daniel, s-a deplasat la barul Symphony Pub din incinta complexului Gold Plaza Baia Mare. La acel moment în club se aflau foarte multe persoane, locurile la mese erau toate ocupate şi de asemenea câteva zeci de persoane se aflau în faţa clubului, pe holurile complexului Gold Plaza de la etajul doi. Inculpaţii Pătruşel Bogdan şi Stan Florin, când au ajuns la uşa de la intrarea în club, i-au interogat cu privire la calitatea lor de bodyguarzi ai localului pe inculpaţii David Dumitru, Contraş Vasile şi Roman Livian Vasile", se arată în materialul de cercetare penală întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Bogdan Pătruşel a dat primul pumn

După mai multe minute de discuţii, Pătruşel Bogdan a fost cel care a iscat scandalul lovindu-l în faţă pe unul dintre cei trei care stăteau în faţa barului. „Discuţile s-au derulat pe un ton ridicat şi, cu toate că inculpatul David Dumitru a răspuns că el nu are calitate de om de ordine la acel local, fără motiv, inculpatul P. Bogdan i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei. Inculpatul Stan Florin l-a lovit tot în zona feţei pe inculpatul Roman Livian. Au intervenit apoi şi inculpaţii Sabou Marius Cristian şi A ardelean Viorel Mihai, care se aflau şi ei în faţa clubului. În timp ce inculpatul Stan Florin, era căzut jos şi era lovit cu picioarele, de inculpaţii Contraş Vasile Daniel, David Dumitru şi Sabou Marius Cristian, inculpaţii Ardelean Viorel şi Roman Livian s-au apropiat de inculpatul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 45 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 41 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 5 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°