– Domnule Mihăilescu, dumneavoastră, ca sociolog, ce părere aveţi, mai avem elite?
– !?
– Vedem doar politicieni incompetenţi, oameni de afaceri corupţi, televiziunile s-au tabloidizat, tineretul nu mai citeşte... Unde ne sînt elitele?
– Dar ce înţelegeţi dumneavoastră prin elite?
– !?
Jurnalista a mai pus două întrebări, de complezenţă, după care a renunţat. Ca orice jurnalist român, avea răspunsul şi punea întrebări doar ca să aibă confirmări de la un „specialist“. În plus, ca orice persoană publică de la noi, se considera obligată să dea glas unei nemulţumiri, iar eu trebuia să-mi manifest disperarea pentru dispariţia elitelor române. „Elită“ era doar un stimul pavlovian pentru ca eu să salivez o furie justiţiară.
Tema ar fi meritat însă ceva mai multă îngrijire. A vorbi despre elite (şi/sau intelectuali) nu este o simplă pedanterie „elitistă“, ci ţine de o viziune despre societate care influenţează întreaga societate şi ne priveşte pe fiecare dintre noi. Şi subliniez „viziune“, căci elita nu constituie o categorie „naturală“, dată, ci este o categorizare proprie unei societăţi şi/sau epoci.
Care este deci această „viziune“ în cazul nostru?
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertulDEX-ul ne oferă următoarea definire: „Grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun, mai valoros, mai ales într-o comunitate, o societate etc. ? Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales“. „Viziunea“ se află în proximitatea etimologiei, „elită“ provenind, pe filieră mai ales franceză, de la latinescul eligere, cu sensul de ales sau demn de a fi ales. Elita este, în această viziune, un model demn de urmat şi promovat. Şi anume un model integral, de urmat în toate privinţele importante ale vieţii, precum acel kalo kagathon al vechilor greci
