● Liceenii… în 53 de ore şi ceva (România, 2011), de Adrian Popovici.

Pauline Kael scria odată că îi vine greu să decidă care dintre X şi Y (în loc de X şi Y, criticul dădea nume) e cea mai slabă actriţă a momentului, aşa că de fiecare dată optează pentru suspecta examinată cel mai recent. La rîndul meu, n-aş şti să-i numesc cu certitudine pe cei mai răi (adică pe cei mai nepricepuţi/neglijenţi/nesimţiţi în relaţia cu propria meserie) dintre cineaştii români ai momentului, dar, dat fiind faptul că regizorul Adrian Popovici şi producătoarea sa, Cornelia Paloş, sînt nu doar nesimţit de neprofesionişti, ci şi foarte prezenţi în ultima vreme (adică au devenit foarte lacomi în parazitarea firavelor resurse ale bugetului alocat cinematografiei de către statul român), i-aş indica pe ei. Presupun că noua lor bătaie de joc, Liceenii… în 53 de ore şi ceva, a fost (vag) concepută/visată, la un moment dat, ca o operaţiune de resuscitare/actualizare a vechii serii Liceenii. Produsul final nu întruneşte însă nici măcar condiţiile minime de apartenenţă la genul respectiv (high school movies). Pe lîngă faptul că unele decizii de casting fac să stea mintea în loc (Andi Vasluianu, născut în 1974, joacă rolul unui licean derbedeu, caracterizat la un moment dat de directorul şcolii prin cuvintele „copilul acesta“ şi apostrofat în faţa clasei de o profesoară jucată de Lavinia Şandru, care e mai tînără ca el), acest Liceenii… nu conţine destule tipologii de elevi şi profesori. Cele cîteva locuri comune pe care totuşi le conţine (de exemplu, eroul are o mamă alcoolică; apoi, apropierea dintre erou şi eroină – care iniţial sînt cuplaţi fiecare cu cîte un altcineva nepotrivit – e mijlocită de un text literar, Romeo şi Julieta) sînt presărate răzleţ, parcă într-o doară, printre locurile comune ale unui alt gen. Astfel, o bună parte din acţiune se învîrte în jurul asasinării unui tr