Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alarmant! Părinţii care îşi neglijează copiii ajung la psiholog. Numărul celor consiliaţi în Iaşi s-a triplat

Publicat in Adevarul, luni 28 noiembrie 2011 ·

Specialiştii consiliază săptămânal câte 20 de familii din Iaşi, triplu faţă de anul trecut, pentru că părinţii şi-au neglijat copiii din cauza serviciului.

Psihologii din Iaşi se confruntă cu un nou fenomen cauzat de criza economică: copii scăpaţi de sub control din cauza părinţilor care, în goana după partea materială, uită să le ofere afecţiunea necesară. La psihologul Cristian Petrescu, preşedintele Asociaţiei de Consiliere şi Terapie a Familiei, de la începutul acestui an ajung săptămânal câte 20 de părinţi aflaţi în această situaţie disperată de a nu se înţelege cu propriii copii. Familiile apelează la sprijinul specialiştilor când observă că cei cărora le-au dat viaţă se izolează, le scad rezultatele la învăţătură, au schimbări bruşte de comportament, sunt nervoşi, iritabili, capricioşi şi agresivi în limbaj.

Iaşi: Soţii certaţi de la bani fac rând la psiholog

„Sindromul Italia“, boala copiilor ieşeni în 2010

Iaşi: Copil de stranier: „Mi-e dor să mă alinte mama“

„Tratez săptămânal câte 20 de familii care îşi neglijează afectiv copiii. Aceştia fac parte din categoria copiilor însinguraţi, care, deşi îşi au părinţii aproape şi li se oferă tot ce-şi doresc pe partea materială, ei se simt singuri, nu li se oferă afecţiunea de care au nevoie. Părinţii, din cauza crizei economice, a lipsei banilor, îşi caută un al doilea loc de muncă, se stresează mai mult, rămân peste program la serviciu şi nu mai au timp efectiv şi de copii. Le pun de toate la dispoziţie, dar nu mai au activităţi împreună", spune psihologul Cristian Petrescu.

Petreceau împreună doar o oră şi jumătate

Printre copiii care au tot ce-şi doresc pe partea materială, mai puţin atenţia din partea părinţilor, se numără şi George, un băiat de 9 ani, fiu de farmacistă şi agent de vânzări. Tatăl său fiind responsabil cu vânzările de o zonă mai mare lipseşte u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 4 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

19°
joi

19°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°