(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 67, decembrie 2011)
Portughezul Rui Zink scrie romane pentru cei mari, dar şi cărţi pentru copii, se ocupă de teatrul stradal şi de happening-uri, şi-a luat doctoratul cu o teză despre banda desenată ca gen literar, i-a tradus în portugheză pe Saul Bellow şi pe Matt Groening (creatorul serialului The Simpsons) şi are centura neagră la karate. În limba română, tocmai i s-a tradus, la Humanitas, al patrulea roman, Destinaţia turistică.
Cititorul din peşteră este un mic eseu ficţional despre cititul cărţilor. Dumneavoastră cum aţi devenit un Anibalector? Cum ajunge un copil să se îndrăgostească de cărţi?
Cum ajunge cineva să îndrăgească cititul este încă un mister. Dacă am şti, atunci am face ca toţi copiii să deprindă pasiunea lecturii. Eu am fost norocos pentru că familia mea a fost educată. În Pina, cartierul foarte sărac din Lisabona unde am crescut...
Şi pe care îl evocaţi în romanul Aşteptarea...
Exact. Întotdeauna strecor detalii autobiografice în romanele mele. O dată mi-am trecut şi numărul de telefon, în caz că cineva voia să mă sune...
Şi aţi fost vreodată sunat?
Niciodată. Ca să revin, părinţii mei erau singurii reprezentanţi ai culturii în cartierul nostru, aşa că aveam cărţi acasă - pe atunci nu aveam televizor, dar în acele vremuri nu era ceva ieşit din comun - şi am început să citesc, pur şi simplu, din plictiseală. Cred că aceasta este una dintre tehnici. Copiii se plictisesc repede şi, spre exemplu, dacă în anticamera cabinetului de stomatologie, în loc de televizor pui cărţi, în cele din urmă ei se vor plictisi, în cele din urmă vor citi şi în cele din urmă magia lecturii se va produce... Pasiunea pentru citit poate începe, aşadar, cu ceva simplu, precum prezenţa cărţilor. Nu poţi citi o carte care nu e acolo. Acesta e şi primul lucru pe care Hannibal Lecter i-l spun
