E o seară liniştită. Totul e învăluit într-o lumină palidă, nostalgică, de început de toamnă. Covaci Istvan gîndeşte cu voce tare că anul trecut, pe vremea asta, făcea focul la pensiune. „Acum – îmi spune – mai ţine Dumnezeu cu noi!“
Clopotul bisericii bate peste sat şi oameni îndoliaţi, ca nişte umbre, coboară dealul. În urma lor: alt clopot, alte umbre, legănîndu-se uşor. Vacile se întorc de la păscut, direct pe mijlocul străzii, spre enervarea şoferilor care trec prin sat.
Fiecare vacă ştie drumul spre casă. Numai că Imre şi Csaba preferă să le aştepte pe bancă, la drum.
– Eu am una, îmi spune Imre. Jambor o cheamă.
– Şi eu tot una!
– Şi pe-a lui tot Jambor..
– Ba nu! Pe româneşte Floarea îi zic!, şi încep amîndoi să rîdă pe seama disputei lingvistice de la marginea drumului.
Pe partea cealaltă a străzii, cîţiva turişti străini, de la pensiunea unde Covaci Istvan e băiat bun la toate, aşteaptă şi ei vacile. Sînt fascinaţi de ceea ce numesc „parada vacilor“ şi de faptul că fiecare animal ştie drumul spre casă. Porţile sînt deschise, iar vacile intră singure, anunţîndu-şi stăpînii cu un muget lung.
O tînără din Budapesta are agăţat de gît copilul de vreo doi ani şi aparatul de fotografiat. „Coooows! Very nice!“ Tînăra e fotograf şi a cîştigat un concurs de fotografii. Premiul a fost o excursie de o săptămînă împreună cu familia ei la Micloşoara. Ştie că aici a fost şi prinţul Charles, că a stat chiar la aceeaşi pensiune la care stau şi ei şi că îi place atît de mult zona încît şi-a cumpărat o casă. Casa prinţului e la capătul unui drum de pămînt. Nici un vecin cît vezi cu ochii, iar dincolo de casă (un conac vechi) – pădurea.
DE ACELASI AUTOR Vieţuitorul muntelui La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare În faţa şi în spatele calculatorului Cinematograful din insulă După prinţul Charles au venit o gr
