Echipa Rapid Bucureşti a fost învinsă, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (3-1), de formaţia israeliană Hapoel Tel Aviv, într-un meci contând pentru Grupa C a Ligii Europa, din care formaţiile PSV Eindhoven şi Legia Varşovia sunt deja calificate în "16"-imile competiţiei.
Golul echipei Rapid a fost reuşit de Deac '43, din penalti, în timp ce pentru Hapoel au punctat Igiebor '12, Tamuz '39 (penalti) şi Toama '45+1.
0-1: Igiebor înscrie după o pasă a lui Damari, care a profitat de o mare greşeală făcută de Ovidiu Burcă.
0-2: Arbitrul Zsolt Szabo acordă penalti după ce Burcă l-a tras de tricou pe Damari, iar Tamuz a transformat lovitura de la 11 metri în minutul 39.
1-2: Kende îl faultează pe Cassio în careu, iar penaltiul este transformat de Deac.
1-3: Damari îi pasează lui Toama, care înscrie de la 4-5 metri.
În minutul 67, Fransman îl faultează pe Deac în careu, iar portarul Apoula apără lovitura de la 11 metri executată tot de Ciprian Deac.
Rapid: Coman - Creţu, Marcus Antonio, Burcă (Oros '46), Bozovici - Grigorie (Sburlea '61), N.Grigore, Apostol - Roman, Cassio (Pancu '54), Deac. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Hapoel: Apoula - Kende, Pecalka (Badier '27), Fransman, Shish - Damari, Yadin (Mahmmoud '34), Abutbul, Toama - Tamuz (Lala '81), Igiebor. Antrenor: Dror Kashtan.
Cartonaşe galbene: Yadin '18, Shish '34, Fransman '67, Damari '70