La cîteva zile după ce îmi exprimam îngrijorarea în legătură cu ravagiile la care asistăm pe strada Dionisie Lupu (zonă protejată!), descopăr că, în absenţa mea din Bucureşti, a fost demolată clădirea de la nr. 56. N-a mai rămas nimic din casa lui Alexandru Rosetti (1895-1990). Au fost de ajuns douăzeci de ani ca să şteargă amintirea respectuoasă la care avea dreptul acest mare om de cultură, lingvist şi editor fără pereche, amintire pe care, de altfel, o păstra plăcuţa de pe faţada de la stradă. În aceeaşi casă, pe vremuri, au locuit un frate, cu doi ani mai mare, Ion, fost magistrat, veteran din Primul Război Mondial, şi fiul lui Alexandru, Gheorghe, arhitect, după a cărui plecare – fiindcă s-a stabilit în Franţa – familia mai era reprezentată de o verişoară a acestuia cu soţul ei, arhitectul Anton Radu Smigelschi. Aceşti moştenitori nu puteau să ignore faptul că, oricît de împovărătoare, onoarea istorică trebuie suportată. Nimeni nu înţelege cum a fost posibil să fie sacrificată o casă importantă pentru memoria naţională. Distrugerea ei lasă loc pentru un bloc oarecare cu patru etaje. Pînă acum, singura agresiune care stricase aspectul tradiţional al străzii fusese construirea unui „Astoria Center“ sclipitor, la mică distanţă de casa Rosetti. E clar că există undeva planul de a transforma tot acel front de clădiri datînd din ultimii ani ai secolului al XIX-lea.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulN-aş fi crezut că mai e nevoie să repet ce a însemnat pentru generaţia lui şi pentru încă două domnul profesor Rosetti. Produs al şcolii filologice franceze, autor al unei clasice Istorii a limbii române, cariera sa universitară, începută în 1932, a culminat cu funcţiile de decan al Facultăţii de Litere, în 1945-1946, şi de rector la Bucureşti, între 1946 şi 1949. Era academician din 1945 şi a condus institutul care