Numărul de abonamente şi cartele la telefonia mobilă a scăzut cu 3,2% în primele şase luni, la 23,6 milioane la 30 iunie, evoluţie care a condus şi la reducerea ratei de penetrare cu aproape 3 puncte procentuale, la 110,2%, potrivit datelor autorităţii de reglementare în telecom (ANCOM).
"Numărul cartelelor preplătite active a scăzut cu 4,5%, la 14,28 milioane, iar numărul abonamentelor persoanelor fizice s-a redus cu 2,2%, la 6,45 milioane, în timp ce numărul abonamentelor încheiate de persoane juridice a crescut cu 1,4%, la 2,86 milioane", a declarat marţi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) Cătălin Marinescu.
Pe piaţa de telefonie mobilă activează şase operatori - Orange România, Vodafone România, Cosmote România, RCS&RDS, Romtelecom şi Telemobil.
Deşi numărul total de utilizatori a scăzut, traficul de voce a continuat să crească în sectorul telefoniei mobile, ajungând la 28,6 miliarde de minute, cu 7,8% mai mult decât în ultimele şase luni ale anului 2010, a menţionat Marinescu.
"Din traficul total de voce înregistrat în prima jumătate a acestui an, 85,7% (24,5 miliarde de minute) au reprezentat traficul în reţelele proprii ale operatorilor, în creştere cu 8,8% faţă de ultimul semestru al anului 2010. Atât traficul realizat către reţelele de telefonie fixă, cât şi cel către reţelele internaţionale au înregistrat creşteri - cu 12,5% (1,1 miliarde de minute), respectiv 6,9% (272 milioane de minute) -, în timp ce traficul către alte reţele de telefonie mobilă a înregistrat o scădere de 1,7% (2,7 miliarde de minute)", a afirmat Marinescu.
Potrivit datelor ANCOM. utilizatorii de cartele preplătite au acoperit 55% din traficul total, restul de 45% revenind deţinătorilor de abonamente. "Durata medie a unui apel iniţiat în reţelele mobile a înregistrat creşteri semnificative, in