Când apărea la noi capodopera lui Mihail Bulgakov "Maestrul şi Margareta", o notă de subsol tălmăcea banala propoziţie:"Toată noaptea, într-o clădire din strada Liubianka, au ars luminile", astfel:"Liubianka- stradă în Moscova". Punct! Discreţie exgerată sau teama de a nu îl supăra pe Marele vecin şi prieten de la Răsărit? Totuşi, citind la "fondul documentar" al bibliotecilor, puteam afla câte ceva despre CEKA,GURU, KGB sau NKVD, ori despre temute personaje precum Djerjinski,Iagoda, Ejov şi Beria. Fireşte, în ultimii douăzeci de ani, lucrurile s-au schimbat, iar asemenea subiecte îndelung ocultate au ieşit la lumină. Asta nu însemnă, însă,că lecţia "Inchiziţiei roşii" poate fi clasată; dimpotrivă, ea trebuie rememorată, mai cu seamă atunci când, după cum ne-a prevenit parabola lui Albert Camus, ciuma totalitarismului îşi trimite şobolanii să moară în mijlocul cetăţii fericite.

Subsanţială şi deosebit de instructivă în această ordine de idei este cartea lui Ioan C. Popa,"Mecanismele de putere ale regimului totalitarismului comunist în perioada bolşevismului. Impactul în Bsarabia şi în Transnistria", apărută sub egida Fundţiei Europene Titulescu şi a Centrului de Studii Strategice. Autorul şi-a propus (şi a reuşit), să dea răspuns la câteva incitante întrebării:"natura originară a bolşevismului, în ce măsură între Lenin şi Stalin a existat continuitate sau discontinuitate la conducerea partidului şi statului sovietic, dacă regimul stalinist a reprezentat o ruptură, o excepţie sau o formă maladivă extremă a totalitarismului comunist, care sunt trăsăturile perene ale totalitarismului bolşevic şi care s-au manifestat în toate fazele de evoluţie ale regimului ş.a." .

După cum ne convinge analiza lui Ioan C Popa, departe de a fi un accident de parcurs, simbioza între ierarhia şi ideologia partidului unic şi braţul său înarmat –poliţia secretă, reprezi