Dacă, acum cîţiva ani, era în România moda blogurilor, acum sîntem în frenezia Facebook. Nu este dimineaţă lăsată de la Dumnezeu în care, deschizînd computerul, să nu fii făcut atent asupra frumuseţii răsăritului de soare şi invitat la o cafea proaspătă. Şi nu e seară prelungită-n noapte în care să nu dai like-uri, admirînd fotografii şi filmuleţe.
Facebook-ul e un fel de socialism, al celor care nu l-au apucat pe cel real şi care se iubesc necondiţionat unii pe alţii. E suficient să te consideri niţel jignit de o remarcă pentru a-l scoate pe autorul ei din lista de prieteni şi a-l elimina, o dată pentru totdeauna, din utopia comunicării perfecte. Cînd X şi Y dau buzna în acest cerc, făcîndu-şi reclamă la produse de firmă sau de gang, mă gîndesc că putrefactul capitalism nu se lasă: şi atunci le şterg autoreclamele de pe wall-ul meu. Cele două sisteme se înfruntă în continuare – dar Facebook-ul, preponderent tînăr, îi împinge pe negustori înspre margine.
DE ACELASI AUTOR Greşeli de tipar (I) Back To School Despărţirea de Constanţa Buzea Putem să nu ne certăm Cine e în centru? N-o să vă vină a crede. În centrul Facebook-ului autohton sînt şi scriitorii. Am constatat acest lucru pe contul meu, deschis (mai mult din curiozitate) în septembrie pentru a număra, acum, 2500 de „prieteni”. E o cifră rotundă şi care se pretează la bilanţuri. Din postările mele, cam 95 % au avut legătură directă cu scriitorii români, cu cărţile lor, cu interviuri şi emisiuni făcute cu ei. Restul de 5 % a fost preţul de intimitate pe care a trebuit să-l plătesc socialismului Facebook. N-avem viaţă privată, da? Ne mai spui şi nouă cîte ceva despre tine, da? Nu vrei să pari arogant, nu? Eşti cu noi, nu?
Da. Sînt cu voi. Pentru că şi voi aţi fost (într-un mod cuantificabil) cu scriitorii români şi cu literatura lor. Facebook a însemnat şi înseamnă pentru mine o dublă experienţ