Se întâmplă din nou, şi din nou, şi din nou... Întrebarea nu e dacă se va mai sinucide cineva, ci când o va face, cine e nefericitul şi de ce şi-a pus capăt zilelor. Suicidul pare să fi devenit o epidemie naţională.

Opinia publică este şocată când aude că un personaj cunoscut recurge la gestul extrem. Şocul este şi mai mare dacă sinucigaşul e tânăr şi are o carieră de succes. Cum să renunţi la viaţă când te numeşti Mălina Olinescu, ai 37 de ani şi ai reprezentat România la Eurovision? Câte dezamăgiri trebuie să fi acumulat pentru a lăsa totul baltă - şi trecut, şi prezent, şi viitor - şi a dispărea în lumea umbrelor? De câtă instabilitate e nevoie pentru o decizie atât de dramatică?

Mălina Olinescu nu era o vedetă zgomotoasă, precum cele care se porcăiesc noaptea pe la televizor. Crescută într-o familie de artişti, a ajuns repede în prim-plan, apoi a devenit un personaj mai degrabă discret. Şi-a văzut de viaţa ei, dar viaţa a trădat-o: dezamăgiri, divorţuri, neîmpliniri. Acum s-a hotărât să-şi ia revanşa, fără să-şi dea seama că se trădează pe ea însăşi. În fond, era viaţa ei, pe care Dumnezeu nu i-a dat-o nici în leasing, nici cu împrumut. Dar acesta este marele abis şi păcatul de căpătâi al sinucigaşilor.

O paralelă între Mădălina Manole şi Mălina Olinescu este inevitabilă. Două fete frumoase, două artiste de succes, două femei neînţelese, două sinucigaşe. Una s-a otrăvit la 42 de ani, alta s-a aruncat în gol la 37 de ani. Fiecare a invocat, în ultimă instanţă, incapacitatea bărbatului de lângă ea de a o înţelege. Dar ea, oare, l-o fi înţeles? Şi Mădălina, şi Mălina au premeditat gestul final. Gândurile sinucigaşe puseseră stăpânire pe ele. Demonii sfârşitului le paralizaseră raţiunea. Moartea le dădea târcoale chiar şi când păreau mulţumite cu viaţa lor. Erau pierdute, şi doar o lumină miraculoasă, apărută sub forma unei mâini întinse, le-ar mai