Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele de Crăciun au ajuns un lux pentru angajaţii de la stat

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Criza taie de pe listă primele de sărbători pentru bugetari, însă nu şi pentru ortaci. Exploatarea Minieră Mehedinţi va acorda angajaţilor săi cele mai generoase bonificaţii.

Din cauza problemelor financiare, dar mai ales a legislaţiei restrictive, reprezentanţii instituţiilor publice au încheiat acest “capitol” încă de acum trei ani.

Cu salariile tăiate şi rămaşi fără sporuri, funcţionarii nu mai aşteaptă vreo bonificaţie sau ceva în plus la salariu, ci pur şi simplu speră ca noul an să nu le aducă vreo restructurare. Până atunci, liderii de sindicate încearcă, aşa cum pot, să le mai aline sărăcia. Tot din contribuţia fiecăruia dintre ei.

”Nici anul acesta nu se vor da prime de sărbători. Ultima dată când le-am primit au fost cred că acum vreo 13 ani. În schimb, celor aproape 200 de membrii de sindicat, le vom oferi, din partea sindicatului, câte un cadou în valoare de 100 lei”, ne-a spus Valentin Bălescu, liderul Sindicatului “Liber Finanţe” Mehedinţi. La ultima restructurare făcută, în august, în Finanţe, 25 de oameni au fost nevoiţi să plece acasă.

Minerii se pot considera cei mai norocoşi, pentru că munca depusă în acest an le va fi răsplătită, chiar înainte de Crăciun.

Cine mai primeşte, în Mehedinţi, prime de sărbători şi care este valoarea lor, citiţi miercuri în cotidianul Adevărul!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 3 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 5 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 6 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 9 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 4 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

20°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°