Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu s-a întâlnit cu liderii Opoziţiei. Crin Antonescu către preşedinte: "Nu mai cheltuiţi banii pe filaj!"

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte la această oră cu liderii USL Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin

UPDATE 15.50 "Eu vreau să fiu corect, chiar dacă domnul Băsescu azi a fost chiar mai grosolan şi mai, cum să spun, mai iresponsabil decât e de obicei. Asta a fost impresia mea, dar eu sunt corect chiar şi cu cei incorecţi", a declarat Victor Ponta, după întâlnirea de miercuri dintre şeful statului şi liderii USL pe tema concluziilor summit-ului UE din 8-9 decembrie.

Şedinţa a fost destul de tensionată, potrivit unor surse.

Astfel, sursele citate au arătat că liderul PNL Crin Antonescu i-ar fi spus lui Traian Băsescu că patronează un sistem corupt, în care toţi sunt corupţi şi fură.

După ce l-a ascultat, Băsescu i-ar fi spus lui Antonescu: "Şi voi sunteţi corupţi!".

"Cine, eu?", ar fi replicat Antonescu, potrivit surselor citate.

"Voi, politicienii", i-a replicat Băsescu, au precizat aceleaşi surse.

La final, Crin Antonescu i-a adresat un îndemn şefului statului"Nu mai cheltuiţi banii pentru filaj!". Mai mult, şeful statului a refuzat să dea mâna cu liderii Opoziţiei.

Liderul USL Victor Ponta a susţinut că la întâlnirea de la Cotroceni preşedintele Traian Băsescu a fost "mai grosolan decât e el de obicei", că a fost "nervos, plictisit" şi că a avut loc "un schimb de replici neplăcute".

UPDATE 15.15 Liderul PSD Victor Ponta a precizat că la întâlnirea cu şeful statului opoziţia i-a spus acestuia că nu este de acord cu referendum de revizuire a Constituţiei simultan cu alegerile, în 2012, iar Traian Băsescu a răspuns că "domnul Oltean a vorbit de capul lui".

Întâlnirea dintre preşedintele Băsescu şi liderii USL a început, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii opoziţiei intrând în Palatul Cotroceni pe o intrare unde presa nu are acces, iar ziariştii nu au fost pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 22 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 18 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Bătaie în stradă pentru o fată între trei adolescenţi. Agresorul a ajuns în arestul Poliției Ploiești

Ziare.com acum 8 ore
Bătaie ca-n filme, miercuri după-amiază, 12 iunie, pe bulevardul Independenţei din municipiul Ploieşti. Implicați în altercație au fost trei adolescenţi, unul dintre ei fiind reţinut de poliţişti. "Poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 au fost sesizaţ

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°