Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion de criză cu 15.000 de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Banii vin din bugetul local, iar nu din sponsorizări. Din această sumă se vor achita tarifele formaţiilor care vor cânta, cazarea şi deplasarea artiştilor, artificiile, ceaiul cu rom, respectiv şampania care vor fi servite în Piaţa Civică.

În această perioadă a anului trupele cresc tarifele (în unele cazuri chiar le dublează). Pentru Revelionul din Piaţa Civică primăria Tulcea va plăti 15.000 de euro din bani publici. „Această sumă va fi achitată din bugetul local, iar nu din sponsorizări, cum vom face cu darurile pe care le vom duce copiilor sau persoanelor defavorizate“, spune primarul Constantin Hogea. Acesta a mai făcut precizarea că acesta este al optulea Revelion pe care îl petrece în stradă, alături de tulceni, la petrecerile organizate de primărie. La petrecerea dintre ani vor cânta tulceanca Mariana Cosmici, dar şi trupele Hara şi Spitalul de Urgenţă.

De asemenea, primăria vrea ca până luni, când încep vizitele „Moşului“ în municipiu, să strângă din sponsorizări suma de 50.000 de lei. „Este suma de care avem nevoie pentru cadourile promise în acest an“.

În aceeaşi ordine de idei, pe data de 21 decembrie Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va organiza un spectacol pentru 80 de persoane defavorizate. După evenimentele organizate la sediul Centrului Multietnic de pe strada Victoriei, cei 80 de tulceni vor primi şi câte un dar din partea lui Moş Crăciun.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 50 minute
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 2 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 4 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 7 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 5 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 8 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 4 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

17°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

19°
joi

19°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°