Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateliere de lucru pentru dezvoltarea resurselor umane în învăţământul preşcolar

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 ·

Vineri, 16 decembrie 2011, începând cu ora 9,00, are loc în sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa unul dintre atelierele de lucru din cadrul proiectului „Dezvoltarea resurselor umane în învăţământul preşcolar", implementat în colaborare cu parteneri din ţară şi din străinătate.

Scopul atelierului este de prezentare a studiilor de caz privind experienţe din învăţământul preşcolar la nivel naţional, abordarea Reggio Children şi posibile direcţii de reformă din perspectiva altor sisteme educaţionale (Italia, Suedia, Spania). La acest eveniment vor participa factori de decizie din învăţământul preşcolar din judeţul Dâmboviţa, reprezentanţi ai comunităţilor locale, membri ai echipei de management, reprezentanţi ai conducerii ISJ Dâmboviţa şi doamnele Antonia Ferrari şi Mara Davoli, formatori ai partenerului transnaţional Reggio Children, lider mondial în învăţământul preşcolar, cu sediul în Italia.

Proiectul „Dezvoltarea resurselor umane în învăţământul preşcolar” are ca scop promovarea transferului de experienţe şi bune practici în ceea ce priveşte dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, de la o reţea internaţională acreditată pentru standardele sale înalte de calitate – Reggio Children, către sistemul educaţional din România, şi îmbunătăţirea ofertei de programe de dezvoltare profesională.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 41 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 2 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 5 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum o ora
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 6 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 8 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°