Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Supremă a sesizat Curtea Constituţională pe legea răspunderii magistraţilor

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 · ·

Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, astăzi, sesizarea Curţii Constituţionale pe legea răspunderii magistraţilor, adoptată joi de Senat. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut joi instanţei supreme sesizarea Curţii Constituţionale în cazul legii răspunderii magistraţilor.

„În condiţiile adoptării, astăzi, 15 decembrie 2011, de către Plenul Senatului a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, referitor la răspunderea disciplinară a magistraţilor şi reorganizarea Inspecţiei Judiciare, CSM solicită de urgenţă punerea în discuţia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii acestei legi înainte de promulgare”, arăta CSM într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii consideră că legea astfel adoptată are prevederi care aduc atingere independenţei judecătorului, atât din perspectiva controlului asupra fondului hotărârilor judecătoreşti, cât şi în ceea ce priveşte reanalizarea unor hotărâri definitive şi irevocabile, precum şi implicarea Executivului în declanşarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor.

„Încalcă principiul separaţiei puterilor în stat”

"Aceste prevederi încalcă principiul independenţei justiţiei şi principiul separaţiei puterilor în stat, consacrate constituţional, dar şi prevederile Legii fundamentale privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera magistraţilor", afirmă CSM.

Senatul a adoptat, joi, cu 75 voturi "pentru", 30 de voturi "împotrivă" şi şase abţineri, proiectul de lege care extinde sfera abaterilor disciplinare în cazul judecătorilor şi procurorilor şi î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Statutul elevilor, pus în dezbatere publică: vizează menţinerea interdicţiei folosirii telefonului în ore

Mediafax acum 4 ore
„Am lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învăţământ preuniversitar: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) şi Statutul elevului. Faţă de documentele în vigoare

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum 2 ore
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 19 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°