La Juderia
În afara de bunica Freida (pe care bunica Alfolza a reuşit s-o convingă să-şi pună un şorţ curat), toate erau dichisite şi împopoţonate, iar bunica Sahar primise în avans păhărelul ei de cidru, pentru curaj. Bunica Or, pătrunsă de importanţa momentului, căuta cuvintele cele mai potrivite cu care să întâmpine musafirul. N-a mai fost nevoie; atunci când Maria de Luna şi Jibirl Al-Wajid au intrat pe uşă, bunica Sahar a bătut din palme, strigând:
- Ura, a venit Miryam cu prietenul ei Usama!
Jibril avea braţele încărcate de flori - câte un buchet pentru fiecare, le căutase să nu semene unul cu altul, era foarte mândru de asta. Cu o noapte înainte, revăzuse "Kitab al-Rihla" (Cartea Călătoriei), tratatul despre plante al lui Al-Nabati, trecuse peste "Dalalat al-harain" (Călăuza Rătăciţilor) al lui Moshe Maimonide. Bunica Sahar era cea mai citită dintre toate, iar Jibril voia să facă impresie bună.
- Îl cheamă Gabriel..., o contrazise moale Maria de Luna. Dacă altădată s-ar fi amuzat, acum o năpădeau presimţirile sumbre.
- Petrol ai? se interesă bunica Sahar, privindu-l pe Jibril drept în ochi.
- Cum să aibă? Nu e saudit, încercă bunica Or s-o aducă la ordine.
- Şi din ce trăieşti? nu se lăsă bunica Sahar.
- Din baklava! se băgă senină în vorbă bunica Levanah.
- Inmadura..., o scuză cu jumătate de voce bunica Or.
Masa era plină de bunătăţi şi, înainte de a se aşeza cu toţii, bunica Or a făcut cu Jibril un tur al încăperii, arătându-i pozele vechi de familie, care umpleau pereţii. Dădea explicaţii scurte, precise, se simţea, în fine, în largul ei. Era stăpâna casei.
- Întreabă-l dacă are intenţii serioase, o înghionti bunica Levanah pe bunica Sahar.
- Prin urmare - începu bunica Sahar, cât se pricepea ea mai solemn - ai venit să ne ceri fata...
Din capătul ei de masă, Maria nu-i putea fa
