Radu Jörgensen (Radu Georgescu) s-a născut în 1962, la Iaşi. Între 1990 şi 2003 a trăit în Suedia, iar din vara lui 2003 locuieşte în Statele Unite ale Americii. Este absolvent al Colegiului Mihai Viteazul din Bucureşti şi al Facultăţilor de Inginerie Geologică şi Geofizică la Universitatea din Bucureşti, Ziaristică la Universitatea din Göteborg şi Pedagogie Generală şi Matematică la Universitatea din Växjö, Suedia. În decembrie 2004, a obţinut titlul de Master of Science în Matematică la Universitatea din Birmingham, Alabama, S.U.A. A debutat ca romancier cu volumul Clovnul din lemn de gutui , Editura Nemira 1998, în urma cîştigării Premiului Nemira. Recent, Editura Cartea românească a publicat o ediţie revăzută, adăugită şi definitivă a acelui text, sub titlul SE RESPINGE . Romanul vizează primului val de emigranţi români de după 1990. A publicat în Expres , 22 , Phoenix, Tinerama şi Observator Cultural ca şi în Göteborgs Posten, Sala Allehanda, VLT, Göteborgs Tidning şi Metro . A semnat regia şi scenografia pentru Priveşte înapoi cu mînie , la Studio Westmannia. A tradus din limba suedeză: Roseanna de Sjövall-Wahlöö, Moartea unui pornograf , de Jacques Werup, Cele mai bune intenţii , de Ingmar Bergman. În prezent trăieşte la Annapolis, împreună cu soţia sa, Nicoleta, şi este conferenţiar universitar în Maryland, S.U.A. Website personal: www.wix.com/rausa2004/radu-jorgensen
- Domnule Radu Jörgensen, de curând v-a apărut la Editura Cartea românească romanul "Se respinge", publicat acum treisprezece ani sub un alt titlu, la altă editură. Înţeleg că este o ediţie adaugită, definitivă. Ce e nou?
- Da, romanul a luat Premiul Nemira pentru proză în urmă cu mai bine de un deceniu. Purta atunci alt titlu, "Clovnul din lemn de gutui". Şi, în iarna trecută, m-am hotărât să-l repun în circulaţie. Am lucrat pe text în primăvara a