Ministrul Valerian Vreme a anunțat marţi că toate companiile aflate în subordinea Ministerului Comunicaţiilor au finalizat anul 2011 pe profit şi că 2012 va fi anul absorbţiei de fonduri europene.
În 2011, la capitolul Fonduri europene gestionate prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societarii Informaționale (OIPSI) din cadrul MCSI, au fost semnate un număr total de 240 de contracte de finanțare, în valoare totală de 514.511.651,81 lei.
În ceea ce priveşte operațiunile deschise anul acesta în cadrul Axei prioritare III „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, ultimul apel pe acest ciclu de finanţare (3.3.2. Sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerţ electronic şi a altor soluţii on-line pentru afaceri”) a fost anunțat la data de 20 decembrie 2011.
„Anul 2012 va fi un an de implementare. Noi închidem toate apelurile pe fonduri europene în 2012, numai cel dedicat comerţului electronic rămâne deschis şase luni. Important este că peste 200 de milioane de euro pot fi cheltuiţi din bani europeni în domeniu”, a declarat ministrul Vreme.
Statul român, acţionar în continuare la Poştă
În ceea ce privește situația C.N. Poşta Română S.A., ministrul a precizat că a fost desemnată compania care va efectua evaluarea în vederea procesului de privatizare prin majorare de capital social, dar a adăugat că acţionarul majoritar va rămâne, în continuare, Statul Român.
În cadrul bilanțului, ministrul Valerian Vreme a prezentat Punctul Unic de Contact (PCU), accesul la platformă fiind disponibil în regim public începând cu data de 28 noiembrie 2011, şi a precizat că platforma este integrată cu ghișeul de plăți şi cu celelalte sisteme aflate în funcțiune.