Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și FOTO Șapte ani de pușcărie pentru viața femeilor ucise la Măcin

Publicat in Adevarul, joi 29 decembrie 2011 ·

Dragoș Apopei (37 de ani) a fost condamnat ieri de Judecătoria Măcin la șapte ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Tribunalul din Tulcea.

Accidentul s-a petrecut pe 13 noiembrie 2010. În Matiz se aflau cinci femei din Greci care lucrau la o firmă de confecţii din Măcin. La ora producerii accidentului se îndreptau către locul de muncă. Două dintre femei, Petrica Stuparu (40 ani) şi Emilia Iordache (44 ani), au murit pe loc. Dragoş Apopei avea o alcoolemie de peste 1 la mie în momentul producerii accidentului, spunea şeful Poliţiei Rutiere acum un an.

Şoferul din Ford, Apopei, fost pompier, a fost arestat preventiv la scurt timp după incident. A stat în închisoare mai puţin de o lună. Pe data de 15 decembrie bărbatul a fost pus în libertate. Şase luni mai târziu, mai exact pe 12 mai 2011 Dragoş Apopei a fost trimis în judecată. În dosarul împotriva sa s-au constituit parte civilă rudele celor două femei ucise pe şosea. Tot în acelaşi dosar sunt reclamante şi cele trei femei care mai erau în Matiz: Eugenia Amăreanu, Emilia Păpură, Mariana Borşan.

Sursa: Youtube

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 44 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

George Tuţă spune că are circa 681 de voturi diferenţă faţă de Clotilde Armand, înainte de finalizarea centralizării voturilor din ultimele trei secţii în Sectorul 1

News.ro acum 54 minute
Candidatul PNL George Tuţă a declarat, miercuri, că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al Sectorului 1 să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector. El a adăugat că lucrurile nu se mai pot s

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Apple depăşeşte Microsoft şi redevine cea mai valoroasă companie din lume, după dezvăluirea planurilor privind AI

Mediafax acum o ora
Apple a redevenit cea mai valoroasă companie din lume, alimentată de entuziasmul inteligenţei artificiale. Compania a depăşit Microsoft în tranzacţiile de miercuri dimineaţă, ajungând la o capitalizare de piaţă de 3.244 de miliarde de dolari.

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum o ora
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 3 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°