Destinat să fie Poşta Centrală, acest palat a fost construit în anii 1894-1898 de renumitul arhitect Al. Săvulescu (1847-1902), avînd o suprafaţă utilizabilă de 30.000 m2. A costat şase milioane de lei-aur; se povesteşte că, de cîte ori trecea pe acolo, prim-ministrul liberal D.A. Sturdza suspina, îndurerat de risipă. Financiar, clădirea a fost întotdeauna păguboasă. În timpul Primului Război Mondial, Guvernul Brătianu, silit să se retragă în Moldova, a lăsat aici, la Poştă, cinci milioane pentru leafa funcţionarilor ce continuau să lucreze, dar banii au fost confiscaţi de germanii ocupaţiei. De-a lungul întregii sale existenţe, imobilului nu i s-a făcut nici o reparaţie capitală: de fiecare dată, sorocul a coincis cu un război sau cu o criză economică. Lipseşte chiar dosarul proiectului redactat de arhitect pentru a obţine autorizaţia de construcţie. Nu s-a păstrat decît caietul de sarcini pentru înlocuirea lemnăriei. Singura modificare importantă care s-a adus clădirii a fost, prin anii ’50, acoperirea cu tablă în locul ardeziei originale.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulAdevărul este că probleme sînt de sus pînă jos. Monumentalul Palat al Poştelor a fost construit pe un teren impropriu, lîngă malul din Evul Mediu al Dîmboviţei, în condiţiile în care pe Podul Mogoşoaiei curgea un pîrîu, pînă pe la 1850, iar sub edificiul modern se aflau ruinele hanului Constantin Vodă, ridicat de Brâncoveanu şi dărîmat în 1863-1870. Cum se construia atunci, n-a existat fundaţie, zidurile fiind pur şi simplu înfipte în pămînt. În lipsa unei legături între laturile clădirii, faţada dinspre Calea Victoriei tinde să se desprindă de restul. Ceea ce nu s-a descoperit decît recent – enormele cantităţi de pămînt şi moloz deplasate la construcţie n-au fost evacuate, ci ascunse sub planşee, aşa încît acestea au fost supraîncărcate ş
