(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 69, februarie 2012)

Gutenberg inventează maşina de tipar cu scopul de a duce mai departe cuvîntul lui Dumnezeu (aka Biblia), dar în primii 50 de ani ai tiparului (cunoscuţi şi ca perioadă a incunabulelor) cartea laică depăşeşte ca titluri şi număr de exemplare cartea bisericească. Şi nu e prima dată cînd o invenţie nu îşi atinge scopul, ci este folosită într-o cu totul altă direcţie. La fel s-a întîmplat cu ceasul, tehnologie care ar fi trebuit să fixeze orele de rugăciune şi de ritual, dar a ajuns să ofere ritmul societăţii capitaliste. Aşa cum sensul unui text nu stă în intenţia autorului său (celebra "eroare intenţională"), nici sensul unui design tehnologic nu poate fi controlat de inventatorul său. În conformitate cu expresia românească "unde dai şi unde crapă".

Dar cartea îşi ia avînt în secolul al XVI-lea cu ajutorul a doi prieteni: pornografia şi pirateria. Generalizarea acestui artefact cultural nu ar fi fost posibilă fără apariţia cărţii de plăceri (sau pornografice) şi a celor care tipăreau fără a avea privilegiul de a o face (ne aflăm într-o vreme în care dreptul de autor nu fusese inventat, iar tipografii-aproape-editori cereau voie de la stăpînire). Unul dintre primele scandaluri legate de cartea pornografică se iscă la 1524 odată cu apariţia volumului I Modi (sau De omnibus Veneris Schematibus), o carte cu 16 reprezentări de poziţii sexuale (se pot vedea pe Wikipedia, aici: http://en.wikipedia.org/wiki/I_Modi). Papa Clement al VII-lea îl trimite pe autor, Marcantonio Raimondi, la închisoare şi distruge toate exemplarele primei ediţii. Dar, cu ajutorul piraţilor, ne-au parvenit ediţii neoficiale care s-au conservat pînă în zilele noastre, una chiar la British Museum. Acest exemplu este paradigmatic pentru joaca de-a şoarecele şi pisica (da, limba română are cele mai bune expresii pentru a explora istor