Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un englez la ţară

Publicat in Dilema Veche, joi 9 februarie 2012 ·

● Michael Sadler, Un englez la ţară (Viaţa în Franţa profundă), traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Colecţia "Rîsul lumii", Editura Humanitas, 2011

Cazuri de englezi intrigaţi şi seduşi de Franţa s-au mai văzut. Peter Mayle, de pildă, a produs vreo patru cărţi de mărturii nostime despre tipicurile savuros-consternante ale vieţii din Provence. Michael Sadler însă, avînd o călcătură epică mai dezinvoltă, face pasul de la mărturie la roman şi comite o serie comică în trei volume despre experienţele unui britanic (Michael) pe meleagurile Hexagonului. În primul volum, Michael va fi la Paris. În al doilea – cel de acum – va veni să stea cîteva luni într-un sătuc de pe valea Loarei. Omul vrea să se integreze în tabloul local, chiar dacă obiceiurile zonei – vorba în doi peri, salutul „minimalist“, căutătura chiondorîşă sau scuipătura care marchează, ca „o înfloritură retorică“, finalul cîte unei replici seci – îi dau serios de furcă.

DE ACELASI AUTOR Punctul Omega Toţi oamenii sînt mincinoşi Lumînările ard pînă la capăt Vacile lui StalinEnglezul acţionează englezeşte, cu un umor de o vastă chimie. Găseşte mai mereu chichiţa amuzantă (bucolicele vaci „par să-şi caute lentilele de contact prin iarbă“; „melcii rîd de li se zguduie cochiliile“, iar „cireada se pişă pe ea de rîs“ în faţa stîngăciilor lui etc.). Inventează tehnici trăsnite (plantînd praz în grădină cu un ciocan pneumatic sau încercînd să-şi dea o gaură la curea cu un aparat de sudură). Iar cînd e vorba de apucăturile (perfect româneşti) ale „meseriaşilor“ locali sau de ifosele protipendadei, împunsătura lui mucalită şi autoironia frenetică fac minuni.

După cîteva chiolhanuri udate diluvian, străinul va fi acceptat de localnici. Ba încă i se vor face şi ochi dulci. Două madame, amatoare de engleză, caută cu el „locul perfect pentru verbele neregulate“, anunţînd un al treilea volu

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Mihai Chirica a câştigat un nou mandat la Primăria Iaşi/ Costel Alexe este pe primul loc la şefia Consiliului Judeţean - rezultate parţiale

News.ro acum 17 minute
Actualul edil al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), a obţinut un nou mandat la Primărie, în timp ce Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, ocupă primul loc la şefia CJ, conform rezultatelor parţiale.

Vijelii puternice și grindină în jumătate de țară. Județele vizate de fenomene meteo extreme

Ziare.com acum 32 minute
Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cu vijelii puternice şi grindină a fost emis luni, 10 iunie, de ANM, pentru aproape jumătate de ţară. Astfel, în intervalul orar 15.00-23.00 se vor înregistra ploi torențiale, vijelii, grind

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

INS: Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro / Deficitul balanţei comerciale, mai mare cu 5% faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum o ora
Exporturile României au crescut cu 0,8% în primele patru luni, la 31,288 miliarde euro, iar importurile au urcat cu 1,7%, la 40,609 miliarde euro, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 43 minute
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Conturul partidului stat

Ziua News acum o ora
Lui Marcel Ciolacu i-au ieșit cărțile. Chiar toate. Dacă luăm în calcul ipoteza plauzibilă că de fapt nu a dorit-o pe Gabriela Firea la Primăria Generală a Capitalei. În rest, a câștigat pe linie. Și deși ieri de două ori a combătut ideea partidului

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 2 ore
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2024 - Consiliul Judeţean Caraş-Severin își schimbă culoarea în roșu: Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe Romeo Dunca (PNL)

HotNews acum o ora
​Romeo Dunca era șeful CJ în funcție și a pierdut alegerile la distanță semnificativă, potrivit numărătorii paralele a partidelor, informează News.ro. Vot alegeri 2024Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu „Social-democratul Silviu Hurduzeu este nou

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 2 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Alfred Simonis, cel care a iniţiat legea păcănelelor, a câştigat conducerea Consiliului Judetean Timiş

Mediafax acum o ora
Conform numărătorii paralele a PSD-PNL, Alfred Simonis este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru presedinţia Consiliului Judeţean Timiş în toate oraşele, mai puţin Timişoara, anunţă Opinia Timişoa

Vremea

București
acum

30°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/27°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°