Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat – pe 1 mai 2011 –, pe când era directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), că "au existat atacuri serioase asupra monedei naţionale" (n.r. – în octombrie 20008), comise de "speculatorii care au atacat şi alte monede naţionale". Acum, din postura de premier, el se poate confrunta cu un nou episod speculativ.
Haideţi să judecăm după precedente precum anglo-saxonii. În 2006, FMI a avertizat că economia României este în pericol de overheating (supraîncălzire). În 2007, guvernatorul BNR – Mugur Isărescu – a admis că există acest risc, dar n-a luat măsuri, ba chiar a continuat să reducă dobânda de politică monetară până la 7%. Într-un final, prin noiembrie 2007, dobânda-cheie a urcat la 7,5%, apoi la 9,5% în februarie şi 10,25% în august 2008. Însă era prea târziu. În octombrie 2008 a urmat ceea ce Isărescu a numit "un atac asupra leului", dar acest fapt pare acum unul cât se poate de firesc. Chiar dacă dobânda de politică monetară avansase puţin peste 10%, majorarea a fost insuficientă, deoarece indicatorul care reflectă creşterea generală a preţurilor din economie – deflatorul PIB – se situa la 16%.
La patru ani distanţă de la celebrul atac – care a fost întors pe toate feţele şi explicat în aşa fel încât să nu mai spună Florin Cîţu că a fost vina Băncii Naţionale – observăm că încep să se contureze cam aceleaşi premise. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat când s-a redus dobânda-cheie de la 6,25% la 6% că BNR ar mai fi trebuit să aştepte câteva luni înainte să o scadă. Apoi, când rata s-a micşorat la 5,75%, oficialul de la Fond a reiterat că banca centrală nu trebuia să "taie" dobânda-cheie. După care, la 5,5%, Franks a precizat că "banca centrală trebuie să rămână prudentă, ţinta primară este inflaţia şi trebuie să se asigure că reducerile de dobândă nu vor afecta această ţintă". Asta în condiţi
