În iunie 2007, Chris Jones, cel mai tînăr dintre colaboratorii permanenţi ai revistei americane Esquire, a citit o ştire despre viaţa într-o bază militară din Irak, care menţiona şi numele unui soldat recent decedat într-o misiune din zonă. Joe Montgomery, un sergent de 29 ani din Indiana, era unul dintre cei 4000 de soldaţi morţi pînă atunci în război. Jones nu şi l-a putut scoate sub nici o formă din minte şi a început să se întrebe obsesiv care a fost parcursul trupului neînsufleţit pînă la groapă.
De obicei, cînd propune idei pentru Esquire – contractul îl obligă la şase materiale mari pe an –, Jones vine cu 10-20 şi i le livrează pe bandă rulantă lui Peter Griffin, editorul lui. Griffin ascultă, întreabă, apoi alege. Cu Joey a fost altfel. Neştiind exact ce caută, Jones i-a spus editorului că vrea să recreeze drumul acestuia spre casă. Peter n-a cerut nici un detaliu în plus. „Fă-l bine“, i-a spus.
L-a făcut. „The Things That Carried Him“, publicat în mai 2008, după opt luni de muncă, este cel mai important text din cariera lui Jones de pînă acum. În 2009 a cîştigat cel mai important premiu pentru scriitură de revistă, iar astăzi e predat, în numeroase şcoli, celor care vor să înveţe jurnalism narativ.
DE ACELASI AUTOR Terapia virtuală Relevanţa digitală Realitatea se mai cheamă şi viaţă America - divizată sau unită? Intenţionat n-am folosit cuvîntul „reportaj“ – deşi aşa i s-ar spune acestui text în România – şi am ales un exemplu de afară, pentru că ce se numeşte în presa română „reportaj“ e, de cele mai multe ori, rezultatul observaţiilor unui reporter după o zi pe teren. Sînt texte documentate superficial, uneori de o veridicitate îndoielnică, scrise criptic, pline de floricele şi şpagaturi stilistice şi publicate în prima lor versiune, plină de goluri, redundanţe şi fără urmă de construcţie dramatică.
Adică o fărîmă din munca lui C
