Doar cinci dintre cele mai lungi 20 de poduri rutiere au fost construite după 1989 şi doar 150 de metri dintre cei 2.000 de metri de tuneluri rutiere au fost construiţi în ultimii 20 de ani.

Pe ninsori nebune, în pline schimbări de guvern, întreruperi de fonduri europene şi explozii de gaz, Ziarul Financiar a propus la început de an şi aceste subiecte cititorilor săi.

Probabil este complicat să ceri unui guvern care nu reuşeşte să scoată ţara din zăpadă tuneluri şi poduri. Întrebarea ZF este însă: cum înaintăm în secolul XXI dacă noi nu putem încă trece munţii cu o autostradă, dacă din 1986 încoace, deci de aproape 30 de ani, nu am mai făcut niciun pod peste Dunăre?

Actualul preşedinte a fost reales, printre altele, şi pentru că a fost perceput drept cel care a susţinut pasajul Basarab din Bucureşti. Toate costurile nejustificate ulterioare, zeci de milioane de euro în plus, nu au mai contat pentru oameni. Rămâne pasajul, iniţiat de Băsescu.

Pasajul şi stadionul National Arena - la fel, cu toate costurile nejustificate suplimentare, cu tot gazonul care a trebuit înlocuit - au marcat anul 2011, iar fluviul de oameni de la inaugurare arată ce sete au românii să păşească pe infrastructură nouă, să simtă că s-a schimbat ceva, că am înaintat în vreun fel.

Pasaje, poduri, tuneluri, viaducte, furnale de 100 de metri înălţime - de ce nu, farmecă oamenii, atrag, dar dincolo de asta mai important este că semnifică avansul unei ţări. Avansul tehnologic, modernizarea.

Cel puţin o decadă după 1989 România a făcut numai să supravieţuiască. Între 2000 şi 2008, PIB-ul s-a dublat, de la 60 miliarde de euro la 120 miliarde de euro. La fel şi veniturile bugetare. A fost o perioadă de respiro la nivelul banilor.

Pe baza creşterii datoriei sectorului privat, este adevărat, dar atunci ţara a avut bani. Ce a făcut cu ei? În mod dramatic, nu a reuşit