Recenta premieră a Teatrului Foarte Mic are un titlu - SatisFUCKtion - care sună a teatru independent şi trimite la hitul Rolling Stones (al cărui remix încheie, de altfel, spectacolul, din păcate fără vocea lui Mick Jagger). De fapt, este vorba despre un text al austriacului Thomas Bernhard (titlul original - La ţintă) care conţine temele preferate ale dramaturgului, teatrul (chinuitor) şi umanitatea (torturată şi torturantă).

Viziunea lui Bernhard asupra teatrului e sumbră, aşa cum o dovedeşte replica pe care o rosteşte actorul Bruscon (jucat de Marcel Iureş în varianta de la Teatrul Act) în Creatorul de teatru – „sîntem închişi pe viaţă în temniţa teatrului, mii de deţinuţi”. Aceeaşi viziune pesimistă se regăseşte şi în SatisFUCKtion unde rosturile teatrului sînt disecate acid sub pretextul vizitei pe care o face un tînăr dramaturg de un oarecare succes unei foste mari actriţe şi fiicei acesteia. Autorii dramatici îşi varsă umorile pe scenă, iar actorii suferă de teama cronică de a nu fi penibili şi de nevoia, şi ea cronică, de a fi adulaţi. Subiectivism şi paranoia – aşa se poate rezuma drastic cinismul fatalist al lui Bernhard în ceea ce priveşte teatrul, cinism rezultat din experienţa personală (se pare că acest text are cele mai multe elemente autobiografice dintre toate scrierile sale şi că ar fi inspirat din relaţia scriitorului cu partenera sa de viaţă, cu 37 de ani mai mare decît el).

Mult mai mult decît filosofia artei dramatice, natura umană pare să îl fascineze pe Bernhard. Mama este întruchiparea unui amplu studiu psihologic. Cu fumurile unei foste glorii şi frustrările unei vieţi personale deziluzionante, ea a devenit un monstru mizantrop şi cinic : „mama şi-a legat copilul de ea pînă se sufocă” îi spune ea cu vădită plăcere fiicei sale pentru ca apoi să concluzioneze sec: „te-am făcut pentru mine”. Reface la nesfîrşit traseul ales (cu