Executivul a aprobat, astăzi, acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă, cu titlu gratuit, populaţiei din judeţele Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ şi Vrancea, afectate de căderile masive de zăpadă şi viscol, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Potrivit purtătorului de Cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, ajutorul este în limita sumei de 1,055 milioane de lei şi constă în motorină, combustibil utilizat deja în acţiunile de deszăpezire din cele nouă judeţe, respectiv: Bacău – 210.000 de leiBuzău – 70.000 de leiCaraş-Severin – 35.000 de leiDolj – 110.000 de leiGalaţi – 70.000 de leiIaşi – 140.000 de leiMehedinţi – 140.000 de leiNeamţ – 140.000 de leiVrancea – 140.000 de lei
Întrebat dacă au fost luate măsuri, în cadrul şedinţei de astăzi, în ceea ce priveşte avertizarea hidrologică pentru 12 judeţe din zona Dunării, Dan Suciu a declarat că premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a fost informat în legătură cu situaţia de pe Dunăre, în special situaţia din zona Călăraşi, unde s-a format un pod de gheaţă.
„Situaţia este sub control, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile locale similare urmăresc situaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. De asemenea, Dan Suciu a mai afirmat că s-a constituit la Ministerul Transporturilor o celulă de criză pentru urmărirea evoluţiei situaţiei de pe Dunăre.