Am trecut prin Bruxelles în viteză şi cu treabă. Nu e uşor să faci asta într-un oraş în care ai locuit, unde eşti obişnuit să ai timp, să te întorci seara acasă, să reiei a doua zi de dimineaţă cascada de lucruri de unde ai lăsat-o sau să te gîndeşti simplu: săptămîna viitoare ce-are? Am încercat să fac iar într-o săptămînă tot ce făceam cînd locuiam acolo, să văd pe toată lumea şi să mai şi muncesc, lucru pentru care mă deplasasem de fapt. Din acest punct de vedere, întoarcerea la Bruxelles a semănat izbitor de mult cu revenirile mele la Bucureşti, minus smuceala de care vorbeam odinioară.
Dar despre altceva vreau să vorbesc de data acesta, ceva ce m-a bîntuit în toţi aceşti ani şi despre care scriu, din păcate, abia acum cînd lucrurile au dat-o în tragedie. La un sfert de oră după ce am părăsit Gare du Midi, în timp ce mergeam agale pe ceea ce fusese cîndva strada mea, capul lui Anthony Heureux, un student de 19 ani, era zdrobit sub roata unui camion la cîteva sute de metri mai încolo... Mi s-a părut mie că Saint-V era cam silenţioasă anul acesta, dar m-am gîndit că poate sînt eu dusă deja de prea mult timp.
DE ACELASI AUTOR Nimic despre Japonia Insulele insulei Cînd Dracula cîştigă Unde e nordul Angliei? Să mă explic: Saint-V este marea sărbătoare a studenţilor de la Universitatea Liberă din Bruxelles, din fiecare 20 noiembrie, anul acesta 18. Sfîntul Théodore Verhaegen, unul din fondatorii universităţii şi ocrotitorul acesteia, este sărbătorit într-un stil destul de aparte care impune o explicare pe scurt a socializării din sistemul universitar belgian. Destul de apropiate de frăţiile americane sau alte instituţii similare din Europa, numitele cercles (cercuri, unii le spun mai corect cercuri folclorice, ca să fie diferenţiate de alte tipuri de cercuri, de exemplu cele ştiinţifice) ale fiecărei facultăţi au o ierarhie foarte bine stabilită; scopul
