- România şi Germania astăzi şi mîine -

Ovidiu Nahoi, corespondentul de la Bruxelles al ziarului Adevărul, un bun cunoscător al chestiunilor europene, care publică şi în această revistă, foloseşte des termenul „axă“ atunci cînd se referă la relaţiile bilaterale, uneori făurind componenţa axei în funcţie de respectiva situaţie actuală, alteori întrevăzînd ruperea acesteia, astfel încît avem cîteodată impresia că axa este o baghetă balansată la înălţimi înfiorătoare deasupra hărţii Europei: uneori în formula Bucureşti-Berlin, alteori Bucureşti-Londra sau chiar şi Paris-Berlin. În vremurile Congresului de la Berlin, căruia România îi datorează independenţa sa statală, termenul axă ar fi fost cu siguranţă unul cît se poate de potrivit. Or, astăzi, acest termen are o încărcătură istorică negativă. Axele încheiate înainte de Al Doilea Război Mondial n-au adus nimic bun omenirii.

Într-o formulare ceva mai birocratică, întrebarea este dacă în marea Construcţie Europeană mai e de fapt loc pentru alianţe secundare specifice sau dacă acestea contrazic categoric ideea europeană. Voi reveni asupra acestui punct.

Poate mai înţelept ar fi să conştientizăm a priori provocările care ne aşteaptă la nivel geopolitic. Nu e cazul să interpretăm cuvîntul „geopolitic“ ca fiind unul pretenţios, ci se impune să-i percepem adevăratul sens. În ultimele decenii, Europa s-a dezvoltat din ce în ce mai mult dintr-un proiect intern într-unul extern. Ordinea mondială este într-o perpetuă transformare. În ţările emergente ale căror societăţi parcurg o creştere efervescentă, capătă formă noi nuclee economice şi politice. Cu treizeci de ani în urmă, Germania exporta de zece ori mai multă marfă decît China; în 2009 China ne-a declasat de pe poziţia de „campion mondial la exporturi“. În douăzeci de ani, India va avea aproximativ de trei ori mai mulţi locuitori decît Uniunea Europeană.