- argument -

În anul 2004, România era declarată de către Comisia Europeană drept ţară cu o economie de piaţă funcţională. Un statut mult rîvnit în drumul de atunci către integrarea în Uniunea Europeană. Ne aducem aminte că statutul a fost obţinut după multe amînări şi suspine, la aproape doi ani după ce fusese deja acordat tradiţionalei noastre concurente în astfel de chestiuni, Bulgaria. Mulţi comentatori au spus atunci că, de fapt, pentru ambele ţări, statutul a fost obţinut mai degrabă pe baza unor considerente de ordin politic decît pe merite absolute legate de funcţionarea propriu-zisă a economiei. După mai bine de şapte ani, încă ne îndoim că pieţele noastre sînt pe deplin funcţionale şi ne punem întrebări asupra felului în care se desfăşoară concurenţa în diverse domenii. La întrebarea dacă între firme se dă o luptă acerbă sau dacă mai degrabă competiţia de piaţă bălteşte, nu există un răspuns general valabil. Se pare că lucrurile diferă de la un domeniu la altul. În destule cazuri însă, se poate spune că s-a ajuns la o pervertire a ideii de concurenţă şi a concurenţei în sine. Preşedintele Consiliului Concurenţei e de părere că, deşi în lumea afacerilor româneşti asociativitatea e lucru rar, cînd e vorba de practici anticoncurenţiale, complicităţile se fac repede. La rîndul său, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România observă că mediul economic e static şi nereactiv şi consideră că Bursa a devenit „cel mai ruşinos simbol al capitalismului în România“. După cum spune preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, capitaliştii veniţi din comunism nu au cum să înţeleagă beneficiile concurenţei. Desigur, în comunism nu exista concurenţă decît cel mult între Steaua şi Dinamo, şi chiar şi acolo intervenea politicul. Un alt fenomen curios şi aproape consacrat la noi este cel din mass-media, unde concurenţa, care pare foarte mare, duce la scăder