Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele două feţe ale Turciei

Publicat in Dilema Veche, miercuri 4 aprilie 2012 ·

Ministrul turc al afacerilor europene, Egemen Bağiş, îşi face apariţia surîzător la întîlnire. Alături de echipa sa, coboară sprinten scările micului palat de secol XIX, pînă la terasa de pe malul Bosforului, unde îl aşteaptă jurnalişti din 17 ţări ale Uniunii Europene. Sîntem realmente pe ultimul metru al Europei geografice.

„Mulţi mă întreabă, în Turcia: de ce continuăm să insistăm în procesul de aderare, avînd în vedere criza prin care trece Europa? Iar răspunsul meu este: criza nu va ţine o veşnicie. Turcia va continua să fie un partener important al Uniunii Europene, în condiţiile în care 45% din comerţul nostru exterior este cu Uniunea Europeană. Mai bine de 60% din turiştii care vin în fiecare an în această ţară minunată sînt din Uniunea Europeană. Circa 85% din investiţiile străine directe sînt din state ale Uniunii Europene“, spune ministrul Bağiş.

DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităDiscursul lui este un amestec de optimism şi frustrare. Optimism, pentru că, spune oficialul turc, procesul de negociere – îndelungatul proces de negociere – este oricum bun pentru ţară, pentru că ajută la întărirea democraţiei. Dar şi frustrare, pentru că decidenţii politici nu urmează exemplul decidenţilor economici, iar procesul de negociere este actualmente blocat.

Afară, dincolo de pavilionul din sticlă în care are loc discuţia, se poate vedea tumultul circulaţiei de pe impresionantul pod peste Bosfor. Un pod care leagă două lumi, o imagine care apare mereu în telenovelele turceşti, programele de televiziune cele mai populare în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu. Dar care fac audienţă bună şi în România.

Dincolo de succesul financiar, telenovelele turceşti sînt unul dintre elementele expansiunii culturale în vechiul spaţiu de domin

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Sectorul 6. Scorul lui Ciprian Ciucu continuă să ia proporții

HotNews acum 44 minute
Liberalul Ciprian Ciucu (candidatul PSD - PNL) a câştigat detaşat un nou mandat la Primăria Sectorului 6 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni dimineaţa de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie Agerpres. Ciprian Ciucu, Prim

Cătălin Drulă a declarat că va convoca alegeri pentru conducerea USR!

Ziua Constanta acum 28 minute
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat în urmă cu puțin timp că va convoca alegeri pentru conducerea partidului. În cărți pentru șefia partidului sunt Dominic Fritz, primarul Timșoarei și Elena Lasconi, primar la Câmpulung și Daniel-Lucian Vizi

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 28 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum o ora
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Mehedinți: La un pas de tragedie. Mașina care transporta sacii de voturi, lovită de un TIR

Ziare.com acum o ora
Evenimente nefericite după ziua alegerilor din 9 iunie: o mașină care transporta saci de voturi a fost lovită de un TIR, pe un drum național, în dimineața zilei de luni. Accidentul s-a produs pe DN56A, în zona localității Hinova, din județul Mehedin

Nicușor Dan, întrebat dacă se va înscrie într-un partid după victoria de la București: „Intenţia mea este să rămân independent

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan a obținut duminică al doilea mandat la Primăria Capitalei, cu un scor răsunător. Întrebat la Digi24 dacă se va înscrie în vreun partid, primarul a răspuns că nu are timp de politică de partid, notează News.ro. Nicușor Dan la aflarea exit

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°