Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţii pentru toate gusturile: Află unde pot fi vizitate expoziţii de pictură în acest weekend

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 7 aprilie 2012 ·

De la peisaje urbane sau rurale, la pictură contemporană, capitala găzduieşte în acest weekend mai multe expoziţii tematice care pot fi vizitate de iubitorii artelor plastice.

Cele mai noi expoziţii, deschise la sfârşitul săptămânii trecute, sunt la Centrul Cultural Calderon, la Galeria Gold Art şi la hotelul Novotel.

La Centrul Cultural Calderon, pictorul Ion Gîtlan expune „Sunetul Culorii”, pictură realistă, inspirateă din peisajele rurale şi urbane din România. Expoziţia reuneşte lucrări în ulei pe pânză, din perioada 2011 – 2012 şi este dedicată de artist memoriei fiului său, Mihai Gîtlan, născut la 9 aprilie 1970, erou martir al revoluţiei din decembrie 1989. Imaginile vin din concreteţea cotidianului, ţin mai degrabă de spectrul senzorial şi senzitiv. Peisajele urbane sau cele inspirate din natură creează privitorului o emoţie subtilă, cu ajutorul unei palete restrânse la tonurile esenţiale, ceea ce conferă armonie şi ritm. Întreaga expoziţie este o ilustrare a filosofiei interioare a pictorului, a împăcării cu sine, cu propriul destin, este un sunet clar, plin de reverberaţii al culorilor pătrunse de muzicalitatea luminii. Expoziţia va fi deschisă până pe 12 aprilie 2012.

Tot în centrul Capitalei, dar pe Dorobanţi, o altă expoziţie dedicată unei cauze nobile îşi aşteaptă vizitatorii şi cumpărătorii. Este vorba despre galeria Gold Art, unde se poate admira expoziţia pictoriţei Simona Istrate, o artistă deosebită prin faptul că se implică într-un proiect dedicat persoanelor cu probleme de sănătate mintală, ea însăşi fiind o astfel de persoană, dar încercând să depăşească barierele stigmatizării şi să-i ajute pe cei asemea ei, prin donaţia tablourilor. Sumele obţinute din vânzarea tablourilor vor fi folosite pentru proiectul „Casă cu asă se face sat”, care presupune ridicarea unui complex format din 38 de case, dintre care 12 din România, iar celel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum 2 ore
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum 34 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Maramureş: Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reţinut de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie / Reacţia conducerii IPJ Maramureş

News.ro acum 51 minute
Şeful postului de poliţie din localitatea Băiuţ, Maramureş a fost reţinut de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (

Știri Constanța Accident în Negru Vodă. Un biciclist a fost rănit în urma impactului

Ziua Constanta acum 17 minute
Un accident rutier s-a produs azi, 28 mai 2024 în localitatea Negru Vodă, județul Constanța. În urma impactului, un biciclist a fost rănit. Accidentul s-a soldat cu o victimă, biciclist. Victima este conștientă, prezintă traumatisme ale membrelor

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum 28 minute
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Apelul lui Zelenski către Occident: Forţaţi Rusia să facă pace

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace, folosind ,,toate mijloacele" necesare. Liderul de la Kiev a declarat de mai mult timp că nu va negocia direct cu Rus

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°