Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse de angajare. Bursa generală a locurilor de muncă se organizează pe 27 aprilie

Publicat in Adevarul, luni 9 aprilie 2012 ·

Au început pregătirile pentru organizarea Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat în fiecare an de autorităţile călărăşene. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) va organiza pe 27 aprilie 2012, începând cu ora 9.00, bursa destinată tuturor persoanelor care se află în căutarea unui job.

AJOFM a demarat procedurile de organizare a acestui eveniment, înştiintând persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă ce s-au prezentat la sediul Agenţiei şi transmitând invitaţii agenţilor economici din judeţ. « Precizăm faptul că participarea la această acţiune nu implică nici un fel de costuri nici pentru angajatori şi nici pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, prezenţa agenţilor economici la Bursă nu este obligatorie, dar există obligativitatea, conform legii, de a declara locurile de muncă vacante”, aprecizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi. Ce obligaţii au angajatorii

Angajatorii care doresc să participe la această acţiune sunt rugaţi să transmită, până la data de 20 aprilie 2012, prin fax: 0242-331693 sau e-mail: calarasi@ajofm.anofm.ro situaţia privind locurile de muncă vacante”. Pentru această săptămână, în evidenţa AJOFM Călăraşi sunt înregistrate 79 de posturi disponibile. Dintre acestea, doar 3 sunt pentru persoanele cu studii superioare, 29 pentru nivel mediu de pregătire şi alte 47 pentru persoanele ce au şcoală generală sau profesională.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este exclus ca Partidul Social Democrat să nu aibă candidat la funcţia de preşedinte/ În acest moment, eu sunt prim-ministru/ Nu sunt un geniu, nu sunt un filosof, e normal să aştept votul românilor

News.ro acum 11 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că ”este exclus” ca formaţiunea pe care o conduce să nu aibă propriul candidat pentru alegerile prezidenţiale. El evită din nou să spună dacă va candida la alegerile pentru funcţia supremă în stat. Ciolacu ad

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum o ora
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 3 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 46 minute
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 6 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Stoltenberg promite Ucrainei sprijin pe termen lung din partea NATO, dar fără trimiterea de trupe

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 4 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 6 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 4 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 5 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

22°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

19°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°