Mă ofer drept cobai. Studiu de caz. Poate că unii vor considera o impertinenţă rîndurile de mai jos sau, mai rău, povestea unui amator. Dar ştim cu toţii că originea latină a cuvîntului „amator“ trimite direct la calitatea de iubit. Şi da, recunosc cu toată fiinţa că sînt amorezat lulea de această meserie.

Nu sînt produsul unei şcoli de jurnalism româneşti. Am terminat Medicina şi chiar am practicat-o cîţiva ani, pînă ce un incident mi-a întrerupt viitoarea carieră sigură. Scriam cîte un articol pe săptămînă într-un cotidian regional, Gazeta de Sud, beneficiind de încrederea redactorului-şef care îmi permitea să-mi aleg subiectul, deşi, pentru interesul comercial al ziarului, ar fi fost mai apetisant să scriu despre boli şi pilule. Era o zi de iulie cînd, pierdut fiind într-un manual de farmacologie, un poştaş mi-a adus un plic cu antetul Ambasadei Germaniei la Bucureşti. Trimisesem un articol la concursul Deutsche Welle pentru jurnalişti tineri şi speram să cîştig premiul doi – un reportofon de care aveam nevoie. Nu-mi trecuse prin cap nici o secundă că aş putea fi cîştigătorul premiului întîi. În luna octombrie a acelui an eram deja la Bonn, intern în redacţia de limbă română a trustului de media german. Cînd am intrat întîia oară pe uşile de sticlă ale clădirii de pe malul Rinului (locul e superb), am simţit că mi s-a îndeplinit visul din copilărie.

DE ACELASI AUTOR Cum am fost manipulaţi şi vara asta Obiectivitate însîngerată Se caută un nou lipici pentru Europa Terapeutul lumii arabeO copilărie din care îmi amintesc încă mirosul de ziar şi urmele negre de cerneală care-mi rămîneau pe degete după ce citeam Evenimentul zilei şi România liberă. Mi-am trăit adolescenţa simultan cu „epoca de glorie“ a presei scrise româneşti, atunci cînd ziarele se tipăreau (şi se cumpărau!) în milioane de exemplare. Nu era efectul calităţii jurnalismului de atunci, c