Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie SPEED. Şoferii vitezomani, vânaţi cu 14 radare în cascadă pe drumurile din Călăraşi

Publicat in Adevarul, joi 12 aprilie 2012 ·

Şoferii care vor circula în perioada 16-22 aprilie pe drumurile din judeţ trebui să fie cu ochii în patru. Poliţia Rutieră iese în teren cu 14 radare ce vor fi amplasate în cascadă, în cadrul campaniei preventive SPEED prin care se urmăreşte combaterea vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de trafic.

Poliţiştii rutieri vor urmări reducerea victimizării din accidente de circulaţie, prin depistarea în trafic a conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice. „Urmează a se acţiona cu 14 echipamentele radar, care vor fi amplasate pe toată reţeaua de drumuri naţionale şi în sistem „cascadă”, în zonele cu risc ridicat de producere de accidente pe fondul vitezei”, a precizat inspector de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. În 2011, peste 13.000 de sancţiuni

Din analiza situaţiei statistice rezultă că, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum sau a vitezei excesive, în anul 2011, la nivel naţional s-au produs 1.734 de accidente grave în urma cărora 467 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 1.825 au fost rănite grav. În judeţul Călăraşi, în anul 2011, s-au produs 14 accidente grave, soldate cu 8 morţi şi 15 răniţi grav. Viteza, sub cele două forme, constituie una din primele trei cauze ale accidentelor rutiere, atât la nivelul întregii ţări, cât şi în judeţul Călăraşi. În anul 2011, poliţiştii rutieri din judeţul Călăraşi au aplicat 13.652 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale pe diversele sectoare de drum. După criteriul locului unde s-au produs abaterile, 10.877 au fost înregistrate în localităţi şi 2.775 în afara localităţii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 50 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 9 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 8 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°