În ultimele zile, în sala 250 a palatului de justiţie din Oslo, democraţia şi statul de drept sînt puse la încercare. Procesul lui Anders Behring Breivik, care a început în 16 aprilie, este într-adevăr o dublă provocare, şi un exemplu.

O provocare mai întîi pentru norvegieni, care au trebuit să retrăiască traumatismul atentatelor din 22 iulie (77 victime la Oslo şi pe insula Utøya) şi să îndure atitudinea sfidătoare a lui Breivik în timpul procesului. Acesta nu numai că nu a exprimat niciun regret pentru fapta sa şi a afirmat că este gata să o facă din nou, ci pe deasupra a fost autorizat să citească timp de 75 de minute cele 13 de pagini ale textului pe care îl scrisese pentru a explica motivele. Concetăţenii săi, începînd cu supravieţuitorii şi familiile victimelor, trebuie să lupte pentru a rezista tentaţiei de răzbunare, a avea încredere în justiţie şi a dezvolta anticorpii necesari pentru ca să nu mai apară alţii de genul lui Breivik.

Şi apoi o provocare pentru europeni, întrucît mediatizarea procesului lui Anders Breivik şi caracterul procedurii (publicitatea audienţei, libertatea de exprimare a acuzatului) au oferit ideilor sale un ecou formidabil – "un proces este o ocazie de aur", scrisese el în manifestul pe care l-a postat pe internet înainte de atentate – care merge dincolo de Norvegia. Iar un număr deloc neglijabil de europeni împărtăşesc aceste idei – islamofobia, xenofobia, ura împotriva elitelor sociale, social-democraţilor, liberalilor şi multi-culturalismului. Iar în Europa rareori aceste idei au şansa de se vedea expuse fără cenzură sau limite într-un tribunal şi difuzate urbi et orbi. Într-adevăr, în multe ţări, declaraţii precum cele ale lui Breivik sînt pasibile de urmăriri penale, din cauza caracterului lor violent, sau incitînd la ură şi la violenţă.

După atentate, prim-ministrul Jens Stoltenberg, din acelaşi partid laburis