Foto: Thinkstock Infarctul este un prădător care pândeşte pe tăcute adesea şi îşi înfige colţii fără milă în inima unor nefericiţi. Este un căpcăun "specializat” pe victima numită omul modern, omul zilelor noastre. Infarctul îi omoară pe unii chiar de la prima criză, în timp ce alţii supravieţuiesc chiar după 3-4 infarcturi. De ce ? Iată una dintre explicaţii. Infarctul îi trimite în cer după prima criză pe cei mai tineri. Şi asta pentru că ei au o boală mai nouă şi nu s-au creat trasee colaterale, circuite mai mici pe unde să se strecoare ceva din debitul de sânge blocat de un cheag pe o arteră importantă. La bolnavii mai vechi de inimă, aceste circuite paralele au apucat să se formeze şi atunci, în timpul infarctului, prin căile colaterale inima este cât de cât alimentată cu sânge şi bolnavul nu moare la prima criză cardiacă ne explică profesorul doctor Daniela Bartoş, şefa secţiei de medicină internă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Inima are o reţea de vase proprie, muşchiul cardiac e irigat de arterele coronare. Pe ele se depun grăsimi şi calciu, secţiunea de curgere a sângelui se micşorează şi elasticitatea coronarelor se deteriorează. În infarct un cheag astupă un vas şi moare ţesutul inimii care nu mai primeşte sânge de la vasul blocat. În 2-3 săptămâni, în zona moartă apare o cicatrice pe muşchiul inimii neirigat.

Prin ce semne se instalează infarctul? Există trei categorii de bolnavi. Unii fac crize de angină pectorală. La ei criza de infarct seamănă cu crizele de angină, dar durerea e mai puternică, durează mai mult,10-30 de minute, şi nu cedează nici după administrarea a 1-3 pastile de nitroglicerină. Bolnavul trebuie să meargă rapid la un spital. Alţii bolnavi n-au avut nici o suferinţă de acest gen şi brusc apare o durere brutală în piept şI în umăr. Bolnavul e cuprins de spaima morţii, are transpiraţii abundente şi vărsături. A treia ca