● Grigore Leşe şi aromânii fîrşeroţi, Muzici străvechi, A&A Records, 2011.
Este mare distanţa dintre înregistrările de fonograf ale lui Brăiloiu şi albumul Muzici străvechi, cîntat de Grigore Leşe şi aromânii fîrşeroţi. Este distanţa pe care cîteva zeci de ani au aruncat-o între încercările etnomuzicologilor (ştiinţă pe atunci încă în formare) şi actuala structură socio-comercială care permite muzicii tradiţionale să îmbrace haina unui produs destinat publicului larg. Cu aceasta nu vreau să micşorez valoarea pe care un astfel de album o are, mai ales pentru România anilor 2000+. Către astfel de gînduri m-au adus discuţiile recente despre capacitatea unui anume tip de sunet de a trezi emoţii foarte puternice, mai ales celor care s-au întîlnit într-o copilărie foarte timpurie cu lăutarii pe discuri de vinil sau cu radioul fîşîit al depărtărilor nepermise; pentru unii dintre noi, contactul cu tehnologia a însemnat un progres, dar şi o ruptură violentă cu acea lume simbolizată de sunetul vechi, neinteligibil uneori, care ascundea mult, dar putea fi totodată o cale către o mistică a ascultatului.
DE ACELASI AUTOR Muzică din muzică Pasărea care-ţi muşcă auzul Lăutari şi pinguini Costello, între punk şi operăMuzici străvechi este înregistrat cu tehnologia unui studio profesionist. Profesioniştii în sunet au creat acel spaţiu necesar imprimării recognoscibile drept calitativă, un spaţiu vidat de orice influenţă exterioară, de orice zgomot nedorit. Pătrunzi în lumea clar auzibilă a vocilor bărbăteşti cîntînd împreună, afirmîndu-şi bătrîneţea, dar şi puterea fiinţei, apartenenţa etnică, tradiţia, o muzică stranie pentru gustul nostru aflat pe un drum glorios către standardizare. Simţi fiecare inflexiune, fiecare răsuflare, fiecare „dres de voce“ sau tuse. Ele fac parte din muzică. Pe tine nu te tulbură nimic în ascultarea ta. Poate doar propria lipsă de răbdar