Manole Tudoran are 80 de ani şi locuieşte de 20 de ani la ţară, nu departe de Bucureşti. L-am rugat să-şi povestească experienţele… palpitante cu miniferma pe care şi-a amenajat-o. (I. P.)

Ce-i de spus? Sînt îndrăgostit de natură şi de literatură. Nici una, nici cealaltă nu m-au dezamăgit. Omul însă, da. Aş începe povestea mea cu literatura, c-o poezie, care surprinde exact care îmi sînt activităţile din acest început de primăvară:

„Fermier cu fermieră / din «pădurea fructiferă» / robotesc din zori în seară / fie iarnă, fie vară... / ea stă-n gospodărie, / în grădină, lan şi vie, / zilnic, ea îşi face cale / la păsări şi animale / face aprovizionare, / curăţenie, mîncare... / el, se scarpină-n chelie / mai citeşte, mai şi scrie / că şi-a luat angajament / să fie şi el prezent / la întîlnirea din Carpaţi / lîngă toţi colegii fraţi / şi va merge, va lua parte / aducînd cu el o carte: / o promoţie iubită, / reuşită şi unită.“ („În pădurea fructiferă“).

Da, pregătesc întîlnirea cu colegii mei de facultate printr-o carte, în care adun amintirile acestei promoţii şi, de aceea, timpul meu este limitat; ne vedem în iunie!

Cu toate acestea, nu pot să nu ies din cînd în cînd din casă în mijlocul frumoasei primăveri, în mijlocul grădinii şi „pădurii“ de cca 150 de pomi fructiferi pe care o am, din toate soiurile şi varietăţile, plini de flori încîntătoare şi suave.

Locul l-a cumpărat acum vreo 12 ani un copil al soţiei, şi de atunci pomicultura, creşterea păsărilor şi a animalelor ne-a fost principala ocupaţie. Am pornit de la zero. Casa era o locuinţă modestă, rurală, cu trei camere şi un teren de 2000 de metri pătraţi. Bălăriile ne înconjurau şi găinile vecinilor îşi făceau aici cuibar. Întîi, mi-amintesc, am făcut un gard din panouri de plasă de Buzău. Apoi, am împărţit lotul de pămînt în zone destinate grădinii de legume, livezii cu pomi şi cr