Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hollande a devenit primul preşedinte socialist al Franţei din ultimii 17 ani cu promisiunea că va îndepărta ţara de austeritate

Publicat in Ziarul Financiar, marți 8 mai 2012 · ·

Hollande a obţinut 51,6% din voturi. Germania este pregătită să colaboreze cu noul preşedinte francez pe tema stimulării economiei. Socialistul vrea să aducă toată Europa pe calea creşterii. Analiştii se aşteaptă ca Hollande să-şi modereze politicile.

După o cursă strânsă, socia­listul François Hollande l-a înfrânt pe Nicolas Sarkozy în alegerile prezidenţiale fran­ceze, semn că Franţa vrea schimbare şi că se detaşează de austeritatea propăvăduită de aliatul tradiţional, Ger­mania. Noul drum al francezilor va influenţa cu siguranţă strategia Europei în lupta contra crizei datoriilor şi diplomaţia mondială.

Hollande, practic un necunoscut în afara graniţelor franceze, a câştigat alegerile pentru Preşedinţie atrăgând 51,62% din voturi, mai puţin decât au indicat sondajele de opinie, dar suficient de multe pentru a-i aduce o victorie decisivă. Socialistul a primit peste 18 milioane de voturi în timp ce predecesorul său con­servator, Sarkozy, a obţinut 16,9 milioane de sufragii. Aproximativ 2,1 milioane de alegători au dat un vot alb sau nul, potrivit rezultatelor finale anunţate ieri de Ministerul de Interne.

Hollande a devenit astfel primul preşedinte socialist din ultimii 17 ani, iar victoria sa face din Sarkozy primul preşedinte din ultimii 30 de ani care nu reuşeşte să câştige cel de-al doilea mandat, scrie Bloomberg.

Socialistul a promis că va continua demersurile lui Sarkozy de a reduce deficitul bugetar, dar, spre deosebire de acesta, el vrea să insiste mai mult pe stimularea economiei, pe sprijinirea afacerilor mici şi să-i facă pe bogaţi să contribuie mai mult la efortul de a revigora economia. Hollande vrea, de asemenea, să aducă toată Europa pe calea propusă de el.

"Vom aduce Europa înapoi pe calea creşterii şi a viitorului. Nu mai suntem condamnaţi la austeritate", a declarat noul preşedinte francez în discursul de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 57 minute
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum 3 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 13 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum o ora
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Ciolacu: Noua lege a salarizării se va aplica în 2025. Finanţele au negociat cu CE un nou acord pe deficit, pe 7 ani

Adevarul acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că sistemul de calcul al deficitului se va schimba şi că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a negociat la Comisia Europeană ca România să aibă un nou acord pe deficitul bugetar, cu durata de 7 ani.

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum o ora
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

SCANDAL la Poroina Mare. Primarul ar fi montat CAMERE de supraveghere în secțiile de votare

Gandul acum 2 ore
Descinderi recente au avut loc la Primăria din Poroina Mare, Mehedinți, unde primarul proaspăt ales, Valentina Nuță, se confruntă cu acuzații serioase de supraveghere ilegală a secțiilor de votare. Contracandidatul său era chiar tatăl său. Potrivit

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°