Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa: „Trebuie să fim cei mai buni, altfel nimeni nu se va uita la noi“

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 mai 2012 ·

Clădirea modestă aflată lângă un rond intens circulat din apropierea lagunei din capitala comercială a Nigeriei oferă puţine informaţii cu privire la realizările şi ambiţia locatarului. Aceste lucruri se pot afla însă în biroul lui Aliko Dangote, la etajul nouă, unde o hartă politică a Africii şi o fotografie imensă a uneia dintre cele mai mari fabrici de ciment din lume îşi împart spaţiul pe perete. Pe o plăcuţă din piele de pe birou scrie "Nimic nu e imposibil".

Puţini dintre cei care au urmărit evoluţia grupului Dangote, de la o companie mică la un conglomerat cu deschidere continentală care include o afacere cu ciment ce va fi listată la bursa de la Londra anul viitor, ar putea să pună la îndoială credinţa lui în acest motto, scrie Financial Times.

Dangote este un om modest în viaţa de zi cu zi, dar dur în afaceri. Încrederea lui în şan­sele Nigeriei, dar şi ale regiunii, s-a ma­te­rializat în câştiguri spectaculoase, averea sa fiind estimată la 12 miliarde dolari. Toate acestea au făcut din Dangote campionul investiţiilor lo­cale în Africa, un continent unde multina­ţionalele se feresc de dificultăţi şi riscuri.

"Oportunităţile sunt aici, dezvoltarea se află aici. Unde se mai pot obţine astfel de creşteri? Poate în Asia, însă diferenţa faţă de ei este că noi începem de la un nivel scăzut. Rentabilitatea investiţiei elimină riscul", a spus preşedintele, directorul general şi fondatorul grupului Dangote.

Dangote s-a născut într-o familie de musulmani din Kano, în nordul Nigeriei. Spre deosebire de străbunicul său, care a ajuns "cel mai bogat om din vestul Africii" exportând nuci şi arahide, Dangote a început importând mărfuri cum ar fi ciment, zahăr şi orez la sfârşitul anilor '70. Aceste afaceri au prosperat, însă nu şi cele din domeniul bancar şi textil, în care a angajat 6.200 de persoane.

"Când am început să ave

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum o ora
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 23 minute
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

A decedat Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA

News.ro acum 2 ore
Fostul baschetbalist american Jerry West, legendă a echipei Los Angeles Lakers, a decedat miercuri, la vârsta de 86 de ani. El era baschetbalistul reprezentat pe celebrul logo al NBA. Fost jucător şi antrenor al celor de la Los Angeles Lakers, Jerry

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum o ora
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 3 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 35,86%, PNL – 29,33%, AUR – 9,55%- rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 16 minute
PSD a obţinut 35,86 la sută din voturile pentru Consiliile locale, pe locul al doilea clasându-se PNL, cu 29,33 la sută, iar pe al treilea - AUR, cu 9,55 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri seară, la ora 20.00, de Biroul Electora

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 4 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/24°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°