În zilele cînd se făcea coadă la vreo traducere la Librăria Cărţii Româneşti de pe strada Cazzavillan, mă duceam să aud ce mai zice cititorul. Atunci se suspendau partidele de table de pe postamentul de lîngă vitrina cu vedere spre circa de Miliţie, iar clienţii obişnuiţi ai librăriei, care mai schimbau o vorbă cu Mircea Nedelciu, stăteau încolonaţi cam indispuşi printre necunoscuţi. Aici tipicul era altul decît la cozile la pui din Piaţa Amzei. Se discuta despre cărţi, mai auzeai cîte o bîrfă subţire despre răposatul Marin Preda, dar şi cîte un banc, spus cu voce scăzută vreunui amic, despre ăla. Dacă aveai răbdare, prindeai şi citate din Noica, menite să tragă o barieră invizibilă între cei care le rosteau şi mitocănimea care le sufla în ceafă.

DE ACELASI AUTOR "Scriu dintr-un fel de vinovată dependenţă, dar şi din plăcere" Ne-am vopsit în România Sportul cu condeiul Un buletin de știriEra o lume amestecată la cozile astea. De la cei ce veneau ţintit, ştiind ce hram purta cartea pe care voiau s-o cumpere, la experţii lui ce-se-dă-aici?, care se aşezau la rînd pentru a folosi ulterior cartea ca pe o valoare de schimb. Se făceau cozi mărişoare şi la cîţiva autori români, dar nici una nu s-a comparat cu uriaşa coadă la Cel mai iubit dintre pămînteni, despre care se spune că l-ar fi făcut pe Marin Preda să lăcrimeze de fericire şi care le bătea pe cele din anii ’90 de la tigăile de teflon din supermarketuri. Cozile la romanele străine aduceau puţin cu cele de la cafegeria lui Florescu din zilele cînd venea cafeaua columbiană sau cutiile cu ness. O lume pestriţă, dar – una peste alta – cu oarecari pretenţii. Tineri în blugi sau cu raiaţi, adolescente cu eşarfe de la Fondul Plastic, domni la costum şi doamne cu poşete de piele, bătrîni cu hainele tocite demn. Pe atunci nu se vorbea nici la radio, nici la televizor despre cărţile care urmau să apară. Li se făce