Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum identificăm un copil răutăcios!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 mai 2012 ·

Studii recente arată că atitudinea distructivă a unora dintre copii poate fi depistată încă de la o vârstă fragedă. Sursa: SHUTTERSTOCK

Ţipete, urlete şi câte "o directă" bine ţintită spre frate, soră sau prietenii de joacă. Dacă aşa arată situaţia înseamnă că aveţi un copil cam agresiv şi bătăuş.

Recent, în SUA au fost iniţiate nenumarate campanii împotriva copiilor care îi terorizează pe alţi copii, sau chiar pe părinţi.

Conform hufingtonpost.com. fenomenul nu este izolat, răutăcioşii există peste tot in lume, iar studiile recente arată că atitudinea lor distructivă poate fi identificată încă de la o vârstă fragedă.

Mama e de vină

Copiii mici nu pot fi consideraţi bătăuşi în adevăratul sens al cuvântului, deoarece le lipsesc forţa, mobilitatea şi agresivitatea pentru a putea fi etichetaţi astfel.

Cu toate acestea, unii dintre copii sunt violenţi încă de mici, ieşirile lor manifestanduse din perioada în care încep să îşi dezvolte capacităţile motorii.

Conform unor studii recente, răutatea lor manifestată în spaţiul de joacă pare să se afle în strânsă legătură cu atitudinea şi comportamentul mamei, notează hufingtonpost.com.

Omul de ştiinţă Dale Hay de la Universitatea Cardiff din Wales (Marea Britanie) a mobilizat o întreagă echipă de specialişti care să investigheze rădăcinile comportamentului agresiv prema tur.

Într-un studiu intens mediatizat, a intervievat mai mult de 300 de femei gravide ale căror obiceiuri din timpul sarcinii erau îndoielnice.

Test de comportament

Oamenii de ştiinţă le-au analizat pe femei şi pe copiii lor la 6, 12, 21 şi 33 de luni. O parte dintre persoanele implicate în studiu au renunţat la proiect din motive necunoscute, iar rezultatele finale s-au referit la 271 de copii, băieţi şi fete.

Pentru a ajunge la o concluzie cât mai veridică, pe lângă interviurile efectuate, cercetăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate Alegeri Locale Botoşani 2024. Cosmin Andrei câştigă un nou mandat la Primăria Municipiului Botoşani

Mediafax acum 24 minute
Duminică, 9 iunie, au loc alegerile locale şi europarlamentare. La alegerile locale, organizate într-un singur tur, românii aleg primarii, consilierii locali, consilierii ju­deţeni şi preşedinţii consiliilor jude­­ţene. În municipiul Botoşani s-au î

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum o ora
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum o ora
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Nicolae Ciucă: „Românii au optat pentru valorile europene, au zis NU extremismului”

HotNews acum 2 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, imediat după închiderea urnelor și anunțarea primelor rezultate, că votul de duminică arată faptul că electoratul românesc și-a exprimat preferința pentru valorile europene, respingând extremismul. Nicolae

ALEGERI 2024 - Lucian Romaşcanu: Ne aşteptăm la nivelul judeţului Buzău la un scor mai bun decât am avut data trecută / Ca primării, cred că pierdem câteva / Ce spune despre rezultatul Gabrielei Firea

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, a afirmat, duminică seară, că PSD a câştigat alegerile la Buzău cu un scor istoric, mai bun ca cel obţinut în urmă cu patru ani. În ceea ce priveşte alegerile pentru Primăria Bucureşti, Romaşcanu a afirmat că Gab

George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor: Sâmbătă desemnăm candidatul la prezidenţiale. Eu de la o luptă nu dau înapoi

Mediafax acum 2 ore
„Principala forţă de opoziţie, alianţa AUR, îşi desemnează candidatul la prezidenţiale sâmbăta viitoare. Vom avea discuţii cu colegii, îşi vor spune fiecare opinia. Eu de la o luptă nu dau înapoi”, spune George Simion. Pe vot politic, la consiliile

Tudose, reacţie după înfrângerea Gabrielei Firea: Două partide aflate la putere au fost învinse de un independent. Asta e democraţie

Mediafax acum o ora
„Oamenii în general nu greşesc. Poate i-au mai dat o şansă domnului Nicuşor Dan, poate au speranţă în el. Nu ştiu. S-ar putea să nu fi greşit nimeni. Asta e! Pare o victorie clară a domnului Nicuşor Dan. Poate a contat şi bâlba noastră (cu nominaliz

ALEGERI 2024 - Preşedintele PSD Prahova: Suntem câştigători la nivel de Consiliu Judeţean. Ne aşteptăm la un procent de peste 40

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat din partea formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că, potrivit ”analizelor” făcute în ziua votului, PSD a câştigat preşedinţia CJ, obţinând un scor de peste 40%.

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°