Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nechifor anunţă semnarea “Contractului USL pentru zona Fălticeni”

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 25 mai 2012 ·

Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunţat semnarea „Contractului USL pentru zona Fălticeni”. Lider al PSD Suceava, Cătălin Nechifor a spus că acest contract are trei proiecte de bază, toate pentru rezolvarea celor mai importante probleme pe care le are această zonă a judeţului.

Nechifor a precizat că prima componentă a „contractului USL cu zona Fălticeni” este finalizarea lucrărilor de construcţie a Spitalului Municipal din Fălticeni. El a acuzat PDL că, deşi în ultimii patru ani a existat finanţarea necesară pentru începerea lucrărilor la spitalul din Fălticeni, democrat-liberalii nu au reuşit să înceapă investiţie.

„În 2008, spitalul din Fălticeni a avut finanţare asigurată, prin bugetul de stat, de 50 de miliarde de lei vechi şi nu s-a cheltuit nimic. Pedeliştii nu au fost în stare să cheltuiască nimic. În 2009, când eram şi eu parlamentar, am reuşit să punem amendament la legea bugetului de stat pentru finanţarea acestui spital, am obţinut încă 50 de miliarde de lei vechi, şi iar nu s-au cheltuit. În 2011 am reuşit mult mai mult pentru că am avut discuţii inclusiv cu ministrul Sănătăţii şi am obţinut suma de 200 de miliarde de lei vechi pentru spitalul din Fălticeni. Iar pedeliştii au cheltuit aproape zero”, a spus Nechifor.

El a arătat că spitalul din Fălticeni este o prioritate de grad zero, având în vedere că va deservi o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori din întreaga zonă.

Nechifor vrea ca Mănăstirile Probota şi Slatina să fie incluse în circuitul turistic religios

Cătălin Nechifor a mai spus că a doua componentă a contractului USL cu zona Fălticeni este susţinerea produsului agricol din această zonă a judeţului.

„Vrem ca cel mai important brand din Fălticeni, mărul de Rădăşeni, să fie valorificat”, a subliniat liderul PSD Suceava. El

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 7 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 2 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 7 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 9 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 2 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 6 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Cerere surprinzătoare a poliţiei germane: bere cu alcool 1% pentru suporterii englezi

News.ro acum 3 ore
Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen. Autori

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/25°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/30°