Mărturisesc că furia şi dezgustul pe care le simt la ora cînd scriu acest articol depăşesc cu mult indignarea pe care am avut-o cînd, pentru prima dată, am simţit că Muzeul Ţăranului este în pericol de a fi agresat şi invadat de domnia prostului gust, a kitsch-ului de tarabă de Sinaia, a manelei cu iz de rustic şi a scenografiei de tip Etno TV, Taraf, Favorit TV (lista rămîne deschisă) care ni se serveau în curtea interioară pe post de Festival naţional al minorităţilor, structurat în ediţii. Se întîmpla prin 2004, sub conducerea profesorului academician Dinu C. Giurescu. Am crezut că odată cu acţiunea unora dintre noi şi a multor prieteni (pentru mulţi dintre dvs. e cunoscută acţiunea de sprijinire a MŢR de către personalităţi culturale care cunoşteau şi iubeau Muzeul Ţăranului, de a reprimeni locul, îndreptînd o gravă neînţelegere a tipului de privire şi a instrumentarului vizual şi teoretic pe care MŢR îl foloseşte în abordarea culturii tradiţionale), lecţia va fi fost învăţată şi vom fi lăsaţi să oferim aceeaşi calitate şi decenţă în oferta/prestaţia actului cultural, situîndu-ne în continuare în categoria muzeelor cotate cu 5 stele, cum le place unor specialişti să ne numească.

Se pare că am estimat total eronat, după realitatea care ni se înfăţişează astăzi intempestiv şi abrupt, cum ni se cam întîmplă toate lucrurile în ultima vreme, cînd deciziile se iau numai de la centru, fără acoperire profesională, de un amatorism şi o pervertire care nu au nici o scuză. Să trecem şi la povestea dureroasă în care ne-am trezit, să-i spunem, într-o zi obişnuită de lucru la MŢR, vineri, 4 mai 2012. În care pe calea aerului ne intră în birouri sunete folclorice răstite din rărunchii boxelor ce cadrează o scenă goală, cu reflectoare colorate, în curtea interioară a muzeului. „Folclor autentic“ aceeaşi marcă Etno şi restul... Se întîmplă de vineri pînă duminică, sub